Prima pagină » National » Momentul în care David Popovici a cerut ajutorul familiei: „Le-am spus alor mei că nu vreau să aflu!”
Momentul în care David Popovici a cerut ajutorul familiei: „Le-am spus alor mei că nu vreau să aflu!”

Momentul în care David Popovici a cerut ajutorul familiei: „Le-am spus alor mei că nu vreau să aflu!”

17 aug. 2026, 21:51,
Andreea Ciobanu în National

La începutul carierei sale, Popovici s-a temut că se poate schimba din cauza veniturilor sale din sport. De aceea a cerut ajutorul familiei sale pentru a-și putea gestiona corect banii.

Cred că în România nu punem atât de mult un accent pe educația financiară pe cât cred că ar trebui să punem. Cred că ar trebui să fie din școală chestia asta învățată.

Încă de când am început să fac mai mulți bani – nu știu exact ce a fost în capul meu atunci, dar eu cred că am procedat bine – le-am spus alor mei că nu vreau să aflu câți bani fac. Nu știu dacă sunt puțini, mulți sau foarte mulți, dar nu vreau să aflu și asta a ținut de pe la vreo 16 la 19 ani.

Ajunsesem în interiorul meu să am o frică de a nu mă schimba odată ce aflu, pentru că îmi făceam niște filme și aveam impresia că am nu știu ce sume despre care nici măcar nu știu în cont, dar, bineînțeles, aveam încredere totală în ai mei să gestioneze toată asta.

De atunci am început să-mi văd de viață cu ei pentru că nu au de ce să te schimbe ca om, nu au de ce să schimbe principiile.

Am avut noroc am avut în jurul meu o parte de oameni care au știut să mă sfătuiască. De la ai mei la bancheri foarte talentați, muncitori și buni pe care i-am cunoscut. Am avut grijă să investesc în ceea ce contează inclusiv în momentul în care am aflat câți bani am de fapt am”, a spus David Popovici la emisiunea „La Cină”, de la Digi 24.

După medalia de aur cucerită la proba de 100 de metri liber de la Campionatele Europene de Natație de la Paris, David Popovici ar putea încasa până la 35.000 de euro: 28.000 de euro din partea ANS și alți 7.000 de euro din partea CS Dinamo, clubul la care este legitimat, informează as.ro.

David Popovici: „Întotdeauna am spus «nu» jocurilor de noroc”

Înotătorul român a explicat și de ce nu a promovat jocurile de noroc.

În vara anului trecut, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis ca personalitățile publice nu vor mai avea voie să apară în reclamele la jocurile de noroc pe TV, radio și online.

„Totdeauna s-a oprit asta când a venit vorba de jocuri de noroc. De fapt, e vorba despre dependențele pe care le pot dezvolta oamenii, adicțiile astea nesănătoase. Întotdeauna am spus «nu» jocurilor de noroc, cu mult de dinainte să se fi interzis ca persoanele publice să facă reclamă la așa ceva.

M-a ajutat să fiu atât de vehement împotriva lor faptul că în familie am pe cineva care s-a confruntat mult cu asta. Văzând așa ceva atât de aproape, fiind afectat atât de rău de asta, mi s-a părut la mintea cocoșului să nu promovez tocmai eu asta.

Deși la un moment dat în propunerile care tot veneau stânga-dreapta din lumea asta apăruse și ideea că «Uite, te putem plăti cu atât, dar stai liniștit cu încă 500 de mii de euro sau câte 1 milion putem dona către orice cauză vrei tu și uite că faci și bine». Și făceam bine cu un rău și cu cealaltă mână dădeam în cap”, a mai spus Popovici.

David Popovici, de vis la 100 și 200 m liber!

La Paris, Popovici a intrat în finala de 200 de metri liber din postura de mare favorit. În semifinale fusese deja cel mai rapid dintre înotători, cu 1:44,56, iar în ultimul act a confirmat statutul.

A întors primul după prima lungime de bazin și a rămas în frunte la jumătatea cursei. James Guy s-a apropiat la doar o zecime, dar românul a făcut diferența pe a treia lungime și nu a mai cedat până la final.

A terminat în 1:44,15, înaintea lituanianului Tomas Navikonis, 1:44,55, și a britanicului James Guy, 1:44,87.

Cu două zile înainte, românul câștigase finala de 100 de metri liber în 46,56, timp care a reprezentat un nou record al Campionatelor Europene și l-a dus la numai 16 sutimi de recordul mondial.

Astfel, Popovici a repetat la Paris dubla de aur 100-200 de metri liber pe care o reușise și la Roma, în 2022, și la Belgrad, în 2024.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 august 2026
22 august 2026