Prima pagină » National » Monica Anisie: „80% dintre şcoli sunt pregătite cu tot ce le trebuie din punctul de vedere al resurselor şi materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii”

Monica Anisie: „80% dintre şcoli sunt pregătite cu tot ce le trebuie din punctul de vedere al resurselor şi materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii”

05 sept. 2020, 11:20,
în National

Doar 80% din școlile din România sunt pregătite pentru reluarea cursurilor. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, susţine că, potrivit raportărilor primite din teritoriu vineri după amiază, aproximativ 80 la sută dintre unităţile de învăţământ sunt pregătite pentru deschiderea şcolilor în privinţa asigurării materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii cu COVID-19. Anisie a explicat că ideea revenirii elevilor în bănci la 1 octombrie a fost avansată de către premierul Ludovic Orban ca variantă primită din partea celor implicaţi, care au transmis propuneri către autorităţi.

„Din raportările pe care le-am primit la Ministerul Educaţiei, aproximativ 80% din unităţile de învăţământ sunt pregătite, adică au aceste resurse. Este un proces continuu. Noi la momentul acesta, ieri la ora 13:00, când am avut videoconferinţa cu inspectori şcolari generali, aceştia asta au prezentat, că 80% dintre şcoli sunt pregătite cu tot ce le trebuie din punctul de vedere al resurselor şi materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii”, a declarat Monica Anisie sâmbătă.

Aceasta a explicat şi faptul că ideea avansată de către premierul Ludovic Orban privind posibilitatea revenirii elevilor în bănci de la 1 octombrie este o propunere primită de către autorităţi.

„Precizarea pe care făcut-o premierul ieri este una venită din propunerile pe care le-am primit la Ministerul Educaţiei, la Guvern în această perioadă. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, să fim sinceri, că sunt şi părinţi îngrijoraţi care consideră că ar trebui să amânăm deschiderea anului şcolar. (…) există documentul prin care începerea anului şcolar este prevăzută în 14 septembrie, a fost aprobat, Ordinul comun dintre ministrul educaţiei şi ministrul sănătăţii şi în acel ordin este prevăzut şi un calendar (…) în funcţie de situaţia epidemiologică dar şi de specificul şcolii Consiliile de Administraţie din fiecare unitate de învăţământ fac o propunere către Inspectoratul Şcolar şi apoi în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau în Comitetul municipiului Bucureşti se ia o decizie. Acolo unde situaţia epidemiologică este gravă, putem începe în sistem online” a precizat Anisie

Ea susţine că s-ar „hazarda” dacă ar spune, înainte de 7 septembrie, care este scenariul privind deschiderea unităţilor de învăţământ.

„Până la data de 7 septembrie cred că m-aş hazarda dacă aş spune în mod car care este scenariul. (..) Nu putem spune la nivel general, la nivel de ţară cum anume va începe şcoala. (…) Trebuie să analizăm pe de o parte situaţia epidemiologică şi să nu îi expunem sub nicio formă pe elevi la îmbolnăvire. Pe de altă parte trebuie să privim şi specificul şcolii: are spaţiile necesare, are separatoare dacă nu există posibilitatea distanţării, are tot ce ăi trebuie în ceea ce priveşte dezinfectant, măştii ” a explicat ministrul.

Premierul Ludovic Orban afirmă că au existat discuţii ca elevii să meargă la şcoală din 1 octombrie, iar din 14 septembrie cursurile să se desfăşoare online. El spune că sunt argumente ale specialiştilor care spun că profesorii şi elevii revin din concediu, iar anchetele epidemiologice au arătat că o mare parte din cei infectaţi au fost în concediu. „S-a discutat acest lucru, încă nu s-a luat o decizie în acest sens”, precizează Orban.

Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat că oficial nu a avut loc nicio discuţie referitoare la debutul de an şcolar fără prezenţa cadrelor didactice şi a elevilor şi că, de asemenea, nu a avut loc o discuţie la o amânare a deschiderii şcolilor până după alegerile locale.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
O monedă românească, o avere. Sume colosale plătite de colecționari
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`