Mormântul lui Mircea cel Bătrân a fost redeschis recent, la aproape un secol de la prima cercetare, pentru a clarifica suspiciunile

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Arheologii vâlceni confirmă că sarcofagul în care se află Mircea cel Bătrân la Mănăstirea Cozia este cel original. Mormântul voievodului a fost redeschis recent, la aproape un secol de la prima cercetare, pentru a clarifica suspiciunile vechi privind o eventuală mutare a sarcofagului în perioada interbelică, relatează Agerpres.

La investigații participă specialişti de la Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, precum şi experți în antropologie de la Centrul „Olga Necrasov” al Academiei Române. Proiectul are două obiective: descărcarea de sarcină arheologică a monumentelor din ansamblul monahal – necesară pentru restaurarea aflată în pregătire – și verificarea sarcofagului, considerat unic în România prin forma sa și prin prezența nișei cefalice, un element caracteristic Europei Apusene din secolele V–XV.

„Există în arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului câteva cereri de prin 1930 de mutare a sarcofagului de la Mânăstirea Cozia la Muzeul Naţional de Istorie şi atunci am urmărit ca prin această cercetare să verificăm dacă a fost mutat. Dar nu, nu a fost mutat. Este cel original şi se află într-o stare bună de conservare. Este un sarcofag din piatră, unic în România, fiind prevăzut cu o nişă cefalică, specifică mormintelor din zona Europei Apusene din perioada secolelor V-XV. d. Chr. Mormântul a fost cercetat pentru prima oară în perioada interbelică, în cadrul unui proiect de restaurare iniţiat începând cu anul 1927. Alături de sarcofagul voievodului se află şi mormântul mamei domnitorului Mihai Viteazul, călugăriţa Teofana. În anul 1938, osemintele domnitorului şi ale Teofanei au fost depuse în cutii de marmură de Rusciuk şi aşezate în acest sarcofag, care tot în acea perioadă a fost ridicat şi amplasat pe un strat de umplutură şi i s-au adăugat o placă betonată şi o piatră de mormânt frumos sculptată”, a precizat arheologul Ion Tuţulescu.

Mormântul a trecut însă prin mai multe profanări, la fel ca biserica în care se află

Mircea cel Bătrân a murit la 31 ianuarie 1418 și a fost înmormântat, conform dorinței sale, la Cozia, pe 4 februarie. De-a lungul secolelor, mormântul a trecut însă prin mai multe profanări, la fel ca biserica în care se află.

„Primele informaţii veridice legate de profanarea mormântului sunt din anul 1821, când trupele eteriste, care se retrăgeau către Transilvania după înfrângerea de la Drăgăşani, jefuiesc mănăstirea şi implicit locul de veci al domnitorului. O altă profanare este menţionată în perioada ocupaţiei germane în perioada anilor 1916-1918. Într-un document din martie 1919, superiorul mânăstirii, Protosinghel Anastasie Popescu, scria Ministerului Culturii că ‘Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatelor inamice care în invazie pe marginea Oltului au prădat şi au profanat acest sfânt lăcaş, biserica şi paraclisul transformându-le în grajd de cai, iar casele devastându-le şi lăsându-le într-o completă ruină’. Trupele care au ocupat Cozia au spart piatra comemorativă de pe mormântul lui Mircea cel Bătrân, aceasta fiind refăcută în 1936, cu o pisanie alcătuită de Nicolae Iorga. În 1938, piatra a fost schimbată, în locul ei aşezându-se pe mormântul voievodului actuala piatră funerară, care a fost adusă din Bulgaria”, a mai spus arheologul.

Tuțulescu este convins că noile cercetări vor completa informațiile despre întreg ansamblul monahal, unul dintre cele mai valoroase din patrimoniul românesc.

Mănăstirea Cozia, aflată pe Valea Oltului, este considerată cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, deși există surse care îl indică pe tatăl său, Radu I, drept fondator. Lăcașul a fost sfințit la 18 mai 1388 de Sfântul Nicodim de la Tismana, reformatorul vieții monahale din Oltenia. Primul egumen al Coziei a fost Ieromonahul Chir Gavriil, unul dintre ucenicii acestuia.

Ansamblul monahal, monument istoric de importanță națională, cuprinde biserica mare „Sfânta Treime”, din 1388, paraclisele ridicate în 1583 și 1710, trapeza din 1853 și corpurile de clădire ale incintei, datând din secolele XIV, XVI și XVIII.

Recent, mănăstirea a obținut o finanțare europeană nerambursabilă, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027, pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor. Proiectul își propune creșterea numărului de vizitatori cu cel puțin 10%.