Prima pagină » Magazin » Moş Crăciun a împărțit cadouri la Antibiotice pentru 100 de copii nevoiaşi

Moş Crăciun a împărțit cadouri la Antibiotice pentru 100 de copii nevoiaşi

18 dec. 2019, 15:34,
în Magazin

Pentru al șaptelea an consecutiv Fundaţia Antibiotice „Ştiinţă şi suflet” a organizat miercuri, 18 decembrie, campania „Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!” în parteneriat cu Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Campania a fost adresată unui număr de 100 de copii din familii cu posibilități materiale reduse, din 12 localități rurale din județul Iași.
Micuții cu vârste între 1 şi 14 ani au așternut în scrisorile entuziaste dorințele lor simple care au ajuns apoi în mâinile mai multor angajați ai companiei Antibiotice ce și-au asumat cu bucurie rolul de „spiriduși” ai Moșului îndeplinind copiilor întocmai dorințele.
Provenind din medii defavorizate, familii nevoiașe cu mulți copii, cu părinți plecați peste hotare, copiii și-au dorit lucruri simple precum: creioane colorate, penare, ghiozdane, dulciuri dar și haine, ghetuțe, jucării, cărți de citit și colorat, însă Moșul și spiridușii lui s-au străduit să le ofere mai mult de atât.
În cadrul unei festivități emoționante desfășurate la sediul companiei Antibiotice, copiii s-au bucurat nespus să îl întâlnească, mulți dintre ei pentru prima oară, pe Moș Crăciun. În semn de mulțumire, micuții au luminat sala cu zâmbete și au interpretat scurte momente artistice cu colinde de Crăciun.
“Este pentru al șaptelea an când Fundaţia Antibiotice „Ştiinţă şi Suflet” organizează această campanie. Angajații Antibiotice s-au alăturat cu entuziasm demersului Fundaţiei şi au reuşit astfel să aducă bucurie unor copii pentru care Moşul poate nu a venit niciodată până acum. Ne-a impresionat foarte mult spiritul altruist al acestor copii care au așternut pe hârtie nu numai dorințele lor ci și dorințele adresate Moșului de către frații lor mai mici. Mulţumim pe această cale și colaboratorilor din cadrul Departamentului Pro Vita”, a declarat Ioana Tode, preşedinte Fundaţia „Antibiotice-Ştiinţă şi Suflet”.
De asemenea, Fundația Antibiotice „Ştiinţă şi suflet” a oferit cadouri de Crăciun pentru 37 de bursieri înscriși în programul Pro Ruralis, elevi premianți ai Colegiului Național „Costache Negruzzi” , ai Liceului Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” și ai Colegiului Pedagogic Vasile Lupu din Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 august 2026
18 august 2026