Prima pagină » National » Moșii de iarnă 2020: Tradiții și obiceiuri
Moșii de iarnă 2020:  Tradiții și obiceiuri

Moșii de iarnă 2020: Tradiții și obiceiuri

20 feb. 2020, 20:30,
în National

Moșii de iarnă 2020. În fiecare an, în ziua de sâmbătă de dinaintea duminicii Înfricoșătoarei Judecăți (Lăsata secului de carne), creștinii ortodocși își pomenesc morții. Sărbătoarea poartă numele de Moșii de iarnă sau Sâmbătă morților. Moșii de iarnă 2020. Moșii de iarnă vor fi anul acesta pe 22 februarie și marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. De la căpătâiul celor adormiţi nu trebuie să lipsească Sfânta Cruce, candela, florile proaspete. Vasele cu tămâie şi lumânările reprezintă, la rândul lor, ofrande prin care sunt cinstiți cei plecaţi la viaţa veşnică.

Moșii de iarnă 2020. În tradiţia populară există credinţa că, în această zi, sufletele morţilor coboară pe pământ, de aceea se dă de pomană mâncare gătită. Se spune că cei decedaţi se hrănesc din aburii fierturilor, de aceea este obligatoriu ca măcar un singur fel de mâncare să fie fierbinte. Se pot da de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci sau fructe. În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomana, plus o prăjitură cu specific local, mai exact un chec cu mere. Moșii de iarnă 2020. Se mănâncă și se dau de pomană piftie și alte răcituri, potrivit unei vechi tradiții, care se mai păstrează în unele zone. Din acest motiv, sărbătoarea se mai numește și „Moșii de piftii”. De asemenea, se obișnuiește ca în această zi să nu se lucreze.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026