Local

Municipiul Iași se află la un pas de scenariul roșu. Iată măsurile preventive suplimentare

Publicat: 28 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Municipiul Iași se află la un pas de scenariul roșu. Iată măsurile preventive suplimentare
Municipiul Iași a depășit incidența de 3 la mia de locuitori (3,59)

Municipiul Iași a depășit incidența de 3 la mia de locuitori (3,59). Din ordinul prefectului, s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași într-o ședință extraordinară și conform legislației în vigoare, s-a luat o hotărâre prin care în municipiul Iași se aplică o serie de măsuri sanitare preventive suplimentare care au drept scop diminuarea răspândirii virusului în comunitate.

Hotărârile luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență: Hotărârea CJSU 128 din 28.09.2021, Hotararea CJSU Iasi 129 din 28.09.2021 și Hotararea CJSU Iasi 130 din 28.09.2021.

Primăria Municipiului Iași a luat act și va aplica prevederile hotărârii nr. 128 / 28 septembrie 2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași prin care în Municipiul Iași sunt instituite o serie de măsuri de combatere a pandemiei de COVID -19 începând de miercuri, 29 septembrie 2021, de la ora 0.00, pentru următoarele două săptămâni, până marți, 12 octombrie 2021, ora 24.00.

Între măsurile care se vor aplica începând de mâine în municipiul Iași timp de două săptămâni (mai precis, de pe 29 septembrie până pe 12 octombrie 2021) se numără:

  • organizarea competițiilor sportive în spaţiile închise sau deschise este permisă cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. (*)

  • organizarea și desfășurarea în interior a activităților cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. (*)
  • activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. (*).
  • activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
  • organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) este permisă cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de maximum 2 mp pentru fiecare persoană. (*)
  • organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății. (*)
  • organizarea de conferinţe este permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane. (*)
  • organizarea de mitinguri şi demonstraţii, în condiţiile Legii nr. 60/1991 este permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane (*) cu respectarea următoarelor măsuri:
  • a) purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toţi participanţii;
  • b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
  • c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
  • d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
  • e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.oo – 2.oo; (*)
  • Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în intervalul orar 5.oo-2.oo.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă numai în zonele de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop. (*)
  • Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.oo – 2.oo, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului; (*)
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului; (*)
  • Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă în intervalul orar 5.oo – 24.oo fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. (*)
  • Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.oo – 2.oo. (*)

Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

! În cazul în care incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile va depăși  4/1000 de locuitori, respectiv 6/1000 de locuitori, se vor stabili măsuri preventive suplimentare.

„Gestionarea pandemiei rămâne principala noastră provocare și preocupare. Este o problemă crucială de sănătate publică. Spitalele s-au reaglomerat și acest aspect pune la grea încercare tot corpul medical. Trebuie să găsim cu toții resurse să fim mai atenți, mai responsabili, să ne păzim de infecție. Recomandarea mea constantă este să respectăm regulile sanitare preventive, iar pentru cei care nu s-au vaccinat încă, să ia în considerare să o facă în aceste zile”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.

 

Adauga un comentariu