Local

Municipiul Pașcani va avea o creșă de 2 milioane de euro! Compania Națională de Investiții asigură finanțarea

Publicat: 07 feb. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Municipiul Pașcani va avea o creșă de 2 milioane de euro Compania Națională de Investiții asigură finanțarea
O creșă cu 40 de locuri va fi construită în municipiul Pașcani

Aproape 2 milioane de euro este valoarea investiției pentru o creșă modernă din municipiul Pașcani, județul Iași. Compania Națională de Investiții a asigurat finanțarea. Licitația pentru execuția lucrărilor este programată pentru începutul lunii martie 2023

Compania Națională de Investiții (CNI) SA a alocat noi fonduri pentru infrastructura școlară din județul Iași. Astfel, autoritatea contractantă va organiza, pe data de 06.03.2023, o licitație pentru construirea unei creșe în municipiul Pașcani, pe strada Moldovei, nr. 21A. Valoarea estimată a investiției este de 8.410.302 lei, fără TVA, aproape 2 milioane de euro. Proiectul prevede ca noua creșă să aibă o capacitate de 40 de locuri.

„Construcția va avea regimul de înălțime parter, separată în 3 nuclee funcționale, după cum urmează: nucleul administrativ (zona de acces), nucleul de copii și nucleul tehnico-gospodăresc. Construcția propusă are următoarele dimensiuni: lățime de 34.10 m și o lungime totală de 47.90 m. Înălțimea maximă a acoperișurilor înclinate este de 7.75 m de la CTA.

Accesele în clădire sunt separate pentru copii și personal. Construcția este configurată pentru accesul și utilizarea acesteia de către persoanele cu dizabilități – rampă de acces, grupuri sanitare, coridoare etc., configurate corespunzător. Terenul va fi amenajat cu spații verzi și locuri de joacă”, se arată în caietul de sarcini.

Terenul pus la dispoziție de CNI are o suprafață de 3.850 de metri pătrați. Primăria Pașcani a încercat să implementeze și o strategie de dezvoltare locală.

Municipiul Pașcani va avea o creșă de 2 milioane de euro, cu panouri fotovoltaice

Contractul prevede și furnizarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică. Vor fi amenajate 10 locuri de parcare.

„Clădirea va fi prevăzută atât cu panouri fotovoltaice, cât și cu panouri solare. Funcțiunea de creșă prevede următoarele spații: 4 dormitoare, 2 camere de joacă, prevăzute cu vestiar, filtru și grupuri sanitare, grup sanitar pentru persoane cu dizabilități, zonă de primire, cabinet medical cu izolator, zonă administrativă și nucleu tehnico-gospodăresc.

Creșa va avea următoarele funcțiuni: spațiu de acces, nucleu grupă copii, spațiu multifuncțional ce cuprinde suprafețe de joacă, de gimnastică, povești, vizionare de filme, spațiu de educație și conducere, spații tehnico-gospodărești, spații de joacă în aer liber, spații tehnice pentru utilități”, se mai arată în documentația procedurii.

Va fi construită și o grădiniță cu 2 milioane de euro

Recent, Primăria Municipiului Pașcani a lansat și licitația pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii școlare, cu susținerea fondurilor europene. Este vorba despre construirea unei grădinițe, reabilitarea sălii și terenului de sport aferente Școlii Gimnaziale „Iordache Cantacuzino”, plus modernizarea străzii Aleea Parcului.

Valoarea estimată a investiției este de 10.794.659 de lei, fără TVA, aproape 2 milioane de euro. Noua grădiniță va fi construită pe un amplasament identificat pe strada Ștefan cel Mare. Imobilul va avea regimul de înălțime P+2 și o suprafață utilă de 1.623 de metri pătrați. Grădinița va beneficia de 8 săli pentru grupele preșcolarilor. Terenul disponibil este de aproape 4.000 de metri pătrați. La procedură au fost depuse două oferte din partea societăților Antramicons SRL și Ungureanu Trans SRL, care au intrat în etapa de evaluare. Autoritatea contractantă a organizat proceduri și pentru închirierea de utilaje.

Municipiul Pașcani va avea o creșă de 2 milioane de euro după ce vor fi analizate ofertele constructorilor și va fi semnat contractul de lucrări.

Adauga un comentariu