Prima pagină » Actualitate » Negocierile de la Bruxelles au eşuat, susţine Klaus Iohannis
Negocierile de la Bruxelles au eşuat,  susţine Klaus Iohannis

Negocierile de la Bruxelles au eşuat, susţine Klaus Iohannis

19 iul. 2020, 15:17,
în Actualitate

Klaus Iohannis a declarat, după două zile de negocieri la Bruxelles, că nu s-a ajuns la nicio concluzie, până acum, și că urmează noi negocieri, în plen, între liderii din UE. Președintele a precizat că totul depinde de sumele pe care le vor accepta și alte state, dar și de condițiile pentru acordarea lor.

Președintele a precizat că totul depinde de sumele pe care le vor accepta și alte state,

”Iată că, după două zile şi două nopţi de negocieri, din păcate încă nu s-a putut ajunge la un acord pe viitorul exerciţiu financiar şi pe fondurile de revigorare, relansare economică. Vestea bună din toată negocierea, după părerea mea, este că toată lumea îşi doreşte să ajungem la un acord. Dar de acolo până la acordul propriu-zis se pare că mai este mult de negociat. Sunt teme foarte complicate, ca să se înţeleagă de ce nu s-a ajuns încă la un acord. Unii doresc o abordare mai lejeră, mai bazată pe abordări naţionale, alţii îşi doresc un control foarte strict din partea Consiliului său din partea Comisiei, deci problemele sunt complicate. Pe de altă parte, pentru acordarea acestor fonduri, foarte multe state membre solicită o legătură strânsă cu verificarea statului de drept, care iarăşi este o temă care a dus la multe discuţii. Ca şi o notă, pentru România statul de drept nu este o problemă şi nu ne opunem unei legături, fiindcă, din fericire, în România tema statului de drept a fost rezolvată în sens pozitiv prin referendumul de anul trecut şi prin schimbările politice care s-au făcut, deci, iată, la acest capitol stăm bine.”

 

Avem absolută nevoie de fonduri consistente, substanţiale

” Avem absolută nevoie de fonduri consistente, substanţiale. Avem nevoie de bani pe coeziune, pentru multele proiecte de autostrăzi, căi ferate, spitale, şcoli, şi aşa mai departe. Avem nevoie de fondurile pentru agricultură. Fără ele este aproape imposibil de imaginat cum ar arăta agricultura în România. Dar, evident, avem nevoie de fonduri substanţiale pentru revigorare economică şi, în afară de asta, pentru mine şi pentru noi în general o flexibilitate rezonabilă între fonduri şi felul în care se gestionează fondurile este vitală. Până în momentul acesta, lucrurile pentru România s-au negociat, s-au mişcat într-un mod rezonabil, dar aici, la negocieri, până când nu s-a negociat tot, practic nu s-a negociat nimic. Sunt moderat optimist, avem încă o şansă şi cred că astăzi este ziua decisivă, când ne vom da seama dacă putem acum, în această sesiune, să ajungem la un acord sau dacă trebuie să revenim peste câteva săptămâni pentru a relua aceste înţelegeri.

 

Toată lumea îşi doreşte şi a înţeles că este nevoie de legătura între bugetul multianual şi fondul de relansare economică. Deci, continuăm cu a treia zi şi cu siguranţă şi cu a treia noapte de negocieri.”, a declarat Klaus Iohannis.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026