Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că pacienţii cu COVID-19 vor beneficia de urna mobilă, iar voturile lor vor fi numărate separat.
„Pacienții din spitalele COVID vor beneficia de urna mobilă. Acea urnă merge întâi la solicitanții de la domiciliu, cu patologii non-COVID. Vor ajunge apoi la carantinați, în timpul 2 la izolați, cu măști, mănuși, iar la spitalele COVID vor merge către secțiile cu pacienți COVID, primind de la unitățile sanitare echipament de protecție în funcție de specificul secției”, a declarat Nelu Tătaru.
Întrebat dacă persoanele care vor duce urmele mobile trebuie să se îmbrace în combinezon, Tătaru a răspuns: „Dacă e terapie intensivă, boli infecțioase, vor lua. Dacă sunt alte secții, vor merge cu doar cu regulamentul din secțiile respective – mănuși, mască.”
Votul pacienţilor „vor fi puse în saci speciali pentru protecție, se vor introduce în alți saci şi vor fi numărate separat seara de persoane care vor purta mănuși, mască”, a mai precizat ministrul.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României, 9.638 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.278 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.124 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.
Ce spune Nelu Tătaru despre testele obligatorii pentru cei care vin în România
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune despre testele obligatorii pentru cei care vin în România că se vor face propuneri CNSU şi Guverului în acest sens. Nelu Tătaru susțime că specialiştii discută despre solicitarea unui test negativ de coronavrus la intrarea în ţară a celor care vin din ţări din zone de risc. Varianta principală care se discută este să se ceară un test nu mai vechi de 72 de ore.
„Solicitarea unui test negativ celor care intră în România este în studiu şi avem în discuţie la nivelul INSP, urmând să propunem CNSU şi Guvernului pe această temă o astfel de decizii”, a declarat Nelu Tătaru.
Ce spune Nelu Tătaru despre testele obligatorii pentru cei care vin în România
Ministrul Sănătății a menționat că persoanele care vor dori să intre în România îşi vor plăti testele.
„Discutăm și varianta ca testele să se poată face șu după ajungerea în România. Avem în discuţie să cerem un test nu mai vechi de 72 de ore, dar avem şi varianta în care se pot testa ajungând aici, rămânând în carantină până află rezultatul”, a precizat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății a menționat că este vorba despre persoanele care vin din ţările de pe ”lista galbenă” şi care au un indice de îmbolnăvire mai mare decât al României.
Anunțul făcut de Ludovic Orban în legătură cu testarea
Ludovic Orban a anunțat că săptămâna aceasta va analiza noi măsuri pentru cetățenii străini care sosesc în România. De asemenea, premierul României a mai spus că nu se ia în calcul momentan carantinarea județelor care au un număr mare de cazuri de coronavirus.
„Analizăm posibilitatea de a utiliza și noi modalitatea de testare, să înlocuim perioada de carantinare de 14 zile, în cazul în care se efectuează un test negativ. Suntem în discuții în cursul acestei săptămâni vom lua o decizie”, a spus Ludovic Orban.