Prima pagină » Bursa Barfelor » Nenea dezvoltatorul se laudă cu autorizațiile pe care le obține. Oare cât o va mai face?
Nenea dezvoltatorul se laudă cu autorizațiile pe care le obține. Oare cât o va mai face?

Nenea dezvoltatorul se laudă cu autorizațiile pe care le obține. Oare cât o va mai face?

16 apr. 2021, 02:00,
în Bursa Barfelor

În continuarea rubricuței de azi, babetele vă mai spun câteva chestiuni despre Hadrian Ciobănașu un fost inspector de pe la urbanism, care de ceva timp s-a apucat de imobiliare. Construiește blocuri, face bani frumoși, dar nu asta-i problema. Printre dezvoltatori el se dă tare rotund și spune că are intrări peste tot, iar o autorizație de construcție o obține pocnind din degete. Acum, babele nu știu dacă e așa, dar dacă are dreptate, să știți că am vrea să știm și noi rețeta, nu de alta, dar poate că i-o dăm DaNei sau cuiva să verifice dacă e ceea ce trebuie. Oricum, dacă tot am auzit zvonurile astea, ne-am gândit să verificăm care-i treaba și să vă povestim și vouă. Mai multe, poate într-o ediție viitoare! Până atunci, îi urăm lui Hadrian spor la construit!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 martie 2026
31 martie 2026