Prima pagină » National » Nereguli grave la un spital din Baia Mare: DSP a descoperit materiale sterilizate, cu valabilitatea modificată din pix
Nereguli grave la un spital din Baia Mare: DSP a descoperit materiale sterilizate, cu valabilitatea modificată din pix

Nereguli grave la un spital din Baia Mare: DSP a descoperit materiale sterilizate, cu valabilitatea modificată din pix

11 mart. 2023, 12:40,
în National

Un control al Direcției de Sănătate Publică Maramureș la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare a scos la iveală echipamente medicale expirate și materiale sterilizate la care s-a modificat termenul de valabilitate cu pixul.

Controlul igienico-sanitar a fost efectuat la secția de Chirurgie Cardiacă și în cadrul Laboratorului de angiografie de la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.

Nereguli grave la un spital din Baia Mare

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică au descoperit astfel că unele echipamente medicale aveau termen de valabilitate expirat.

Conducerea unității susține că vor fi luate măsuri.

„Au fost constatate aceste nereguli care au fost constatate în magaziile spitalului, parte în secții.

S-au dat, de altfel, și două sancțiuni celor doi asistenți care au folosit în mod incorect partea de materiale sanitare.

Am o comisie care în orice moment al zilei vom merge pe secțiile din spital și va verifica realitatea în timp util a secțiilor respective.

Vor verifica atât partea de respectare a protocoalelor medicale, cât și partea de prezență la serviciu”, a declarat Alexandru Oros, manager Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`