Prima pagină » Economic Local » Niciun ieșean nu s-a înscris în cadrul programului „Tomata”
Niciun ieșean nu s-a înscris în cadrul programului

Niciun ieșean nu s-a înscris în cadrul programului „Tomata”

04 mart. 2020, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

Deși în anii precedenți interesul a fost crescut pentru acest program, după lansarea lui, legumicultorii din județ încă nu au depus anul acesta cererile la Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași. Specialiștii din domeniu spun că, începând cu luna aprilie vor veni legumicultorii în număr mare să depună actele după ce finalizează plantarea răsadurilor. Programul „Tomata”, care a reprezentat un real ajutor pentru producătorii din județ în ultimii ani, se va derula și în anul 2020, cu mici modificări. Termenul de înscriere în program este valabil până la data de 15 aprilie. De asemenea, după comercializarea producției, legumicultorii trebuie să aducă documentele justificative vânzării producției până la jumătatea lunii iunie. O modificare importantă pentru producători se referă la valoarea maximă a ajutorului financiar pe care îl poate obține un beneficiar pe durata a 3 exerciții financiare. Astfel, suma a fost modificată de la 15.000 la 20.000 de euro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18
Două ținte aeriene au fost detectate luni noapte în apropierea frontierei României, iar populația din nord-estul județului Tulcea a primit mesaj RO-Alert. O nouă alertă la granița României a fost declanșată în noaptea de luni spre marți, după ce sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat două ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina. […]
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 septembrie 2026
01 septembrie 2026