PNL declanșează o acțiune pentru recuperarea unor sume importante de bani, după ce actuala conducere a constatat existența unor facturi neachitate și contracte încheiate fără respectarea regulilor interne. Decizia a fost aprobată în unanimitate, duminică, de Biroul Politic Național al partidului, potrivit unui comunicat oficial.
Deși liberalii nu au oferit detalii despre persoanele vizate sau valoarea exactă a sumelor, surse politice citate de TVR Info și Europa FM susțin că printre cei care ar putea ajunge în instanță se numără fostul președinte al PNL, Nicolae Ciucă, și fostul secretar general Lucian Bode.
Demersurile juridice ar putea viza și conducători ai unor organizații județene care au acumulat datorii în perioada în care s-au aflat la conducerea filialelor, potrivit informațiilor apărute în presa centrală.
Bolojan vrea să recupereze banii cheltuiți pentru campania lui Ciucă
Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, Ilie Bolojan urmărește să recupereze inclusiv cheltuielile făcute de fosta conducere pentru promovarea candidaturii lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale din 2024.
O parte importantă din sumele respective ar fi fost folosită pentru promovarea volumului „Un ostaș în slujba țării”, semnat de fostul lider liberal, prin intermediul panourilor publicitare amplasate în întreaga țară.
PNL ar avea în prezent datorii totale de aproximativ 22 de milioane de euro. Din această sumă, aproape 14 milioane de lei reprezintă obligații financiare legate de promovarea cărții, bani pe care partidul trebuie să îi achite, deși situația financiară nu îi permite momentan să acopere integral datoria.
Sursele citate de TVR Info susțin că actuala conducere intenționează să îi tragă la răspundere și pe cei care au semnat contracte dezavantajoase pentru partid, inclusiv înțelegeri care ar prevedea penalități de întârziere de 1% pe zi.
În paralel, Ilie Bolojan le-ar fi solicitat membrilor PNL să își achite cotizațiile restante în maximum 30 de zile.
PNL, obligat să returneze 14 milioane de lei după campania prezidențială din 2024
Problemele financiare ale liberalilor sunt legate și de cheltuielile din campania electorală pentru prezidențialele din 2024. Partidul trebuie să restituie aproximativ 14 milioane de lei, după ce Autoritatea Electorală Permanentă a refuzat rambursarea unor sume solicitate pentru campania lui Nicolae Ciucă.
PNL utilizase bani proveniți din subvenția de la stat pentru finanțarea campaniei. Ulterior, după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, Guvernul condus atunci de Marcel Ciolacu a adoptat o ordonanță care reglementa returnarea sumelor respective.
Autoritatea Electorală Permanentă a considerat că nu poate deconta cheltuielile solicitate de liberali. Formațiunea a contestat decizia în instanță, sperând să obțină rambursarea banilor.
Demersul nu a avut însă succes. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv acțiunea PNL, stabilind că partidul trebuie să returneze cele aproximativ 14 milioane de lei.
Acum, conducerea liberală încearcă să recupereze o parte din pierderile acumulate, iar foștii lideri ai formațiunii s-ar putea confrunta cu acțiuni în instanță pentru modul în care au fost gestionate contractele și cheltuielile partidului.