Nicușor Dan amână numirea unui nou guvern în condițiile în care Sorin Grindeanu a declarat că nu are în prezent cele 233 de voturi necesare învestirii, dar a adăugat că situația se va clarifica la începutul lunii viitoare. Și premierul interimar Ilie Bolojan consideră puțin probabil ca Executivul să fie votat în august, deoarece mulți parlamentari sunt în concediu, iar validarea guvernului necesită prezența fizică în Parlament.
Nicușor Dan amână numirea unui nou guvern!
Președintele Nicușor Dan și-ar dori să nominalizeze un premier în jurul datei de 1 septembrie. Șeful statului are pe masă două variante: Sorin Grindeanu (PSD) sau Alexandru Nazare (PNL).
Președintele a declarat anterior că până nu va avea certitudinea că există șanse ca un guvern să fie învestit nu va nominaliza un alt premier, după ce două propuneri anterioare – Eugen Tomac și Adrian Veștea – au eșuat.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că, după 1 septembrie, şansele de a avea un guvern sunt mult mai mari, el arătând că în prezent nu are cele 233 de voturi pe care să le pună pe masa preşedintelui Nicuşor Dan.
„În jurul datei de 1 septembrie, probabil, lucrurile vor fi mai clare. Până atunci, vedeţi că sunt preocupări, şi pentru asta le mulţumesc parlamentarilor, chiar dacă sunt prezenţi fizic sau online, că în aceste săptămâni au fost cât se poate de receptivi şi au reuşit prin Parlament să trecem nu doar legi care ţin de PNRR şi de a absorbi cât mai mulţi bani din PNRR, ci şi legi care sunt esenţiale pentru români. Şi chiar săptămâna trecută au trecut câteva în Cameră şi ştiu că e convocată sesiune extraordinară la Senat, de asemenea pentru legi care nu sunt parte a PNRR-ului, dar sunt importante”, a spus Sorin Grindeanu.
Despre termenul avansat de social-democrat iniţial, de 15 august, pentru o nouă nominalizare de premier, Sorin Grindeanu a spus: „Am fost optimist. Cred că 1 septembrie, fiindcă vedeţi, e 17 august, prea puţină lume e prin Parlament”.
Social-democrații încearcă să obțină sprijin de la UDMR
Potrivit lui Sorin Grindeanu, „un guvern în forma în care pare că se cristalizează, ori în jurul PSD-ului, ori în jurul PNL-ului, USR-ului, ar fi un guvern care ar trece la limită”.
„Aşa cum ştiţi, nu se poate vota online un guvern, trebuie prezenţă fizică. Este evident că în perioada aceasta, chiar dacă parlamentarii au fost prezenţi, unii fizic, unii online, e dificil, foarte dificil să ai, într-un scenariu de acest tip, un succes, având vacanţă parlamentară, şi atunci, de aceea cred că după 1 septembrie şansele de a avea un guvern sunt mult mai mari”, a explicat președintele PSD.
Întrebat dacă are 233 de voturi pe care să le pună în faţă preşedintelui, Sorin Grindeanu a răspuns: „Săptămâna viitoare nu ştiu să vă răspund, pot să vă răspund astăzi. Astăzi, nu”.
Potrivit surselorpolitice, social-democrații încearcă să obțină sprijin de la UDMR, dar și de la parlamentari nemulţumiţi din AUR şi PNL.
„Să ieșim din zona imaginației sofisticate. Avem un partid care e pe primul loc în Parlament. Președintele să desemneze pe cine propune PSD-ul. (…) AUR reprezintă pe cineva, dar nu a fost o discuție despre această formulă de guvernare. N-a fost deocamdată, știți cum e în politică, niciodată să nu spui niciodată”, spunea în 13 august fostul premier al PSD, Mihai Tudose.
Partidul Social Democrat și-ar dori să preia puterea odată cu începutul sesiunii parlamentare de toamnă. PSD contează pe 180 de voturi, aceleași pe care le-a avut și guvernul Veștea, care a picat la vot în Parlament. Acestor voturi s-ar adăuga cele venite din partea UDMR.
Altfel, Nicușor Dan amână numirea unui nou guvern în condițiile în care Sorin Grindeanu a declarat că nu are în prezent cele 233 de voturi necesare învestirii, dar a adăugat că situația se va clarifica la începutul lunii viitoare.
Cu o zi înainte să li se termine mandatul fac și ăștia un nou guvern, până atunci se tot ceartă ca niște țațe, timp în care euro se face 10 lei și suntem cu toții mâncați de inflație și de incompetența lor.
Nu sunt de acord cu ce fac astia, dar …
din 2020 incoace, rata cumulata a inflatiei este de 57%, iar cursul euro/leu a crescut cu 6,7%. Clar, este un curs artificial. Nu vreau sa speculez cine si de ce. Efectul este la fel de clar : incurajarea importurilor si descurajarea productiei interne. La finele lui 2025, deficitul balantei de plati era de 30,1 mld euro! Iti dai seama ca banii astia sunt ca un imprumut. Trebuie sa-i platim de undeva.
Nu va fi ușor !, va fi Nicușor !, luați cu banane !
la fel de usor ca si cu basescu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la ceremoniile de la Focşani prilejuite de Ziua Unirii, că România nu va fi afectată de criza economică aşa cum sunt alte state, iar de aceea procesul de modernizare trebuie să înceapă acum.
24 ian. 2009, 18:11
Ferească Dumnezeu! Ăsta nu are nici macar o singură calitate pentru a fi președintele unei țări. Suntem de ras la nivel internațional din cauza acestui clovn. 0 vocabular, 0 prestanță, 0 fapte pentru popor. Nu a facut nimic! A dat in scris la TV (propagandă ieftina) „TVA nu creste” 🤡🙂 Nimic din ce a declarat in campanie nu a făcut. Nici macar dovezile asa ziselor „alegeri” cu ingerințe rusești. Suntem cei mai fraieri si proști la nivel UE. Nimeni nu ar fi înghițit toate taxele astea si criza actuală. Erau cel puțin 1 milion de oameni in strada in alte state membre UE.
cred ca aia 6 mil sunt f,multumiti!
in general vorbind, omului ii este greu sa recunoasca ca a gresit.
iar a scos mana din nas
scuze, degetul i-a ramas teapan
VA DESEMNA UN NOU PREMIER,PROBABIL DUPA CE IL SUSPENDA.
De ce urli?
hebefrenicu nu si-a luat pastilele
Mai este pana la Paște!
Întrebare Romania are PRESEDINTE dacă Da de ce nu avem Guvern cu drepturi depline? Parlamentul este reprezentantul Poporului și puterea legislativă ce a făcut pentru a debloca aceasta ” Criza politica”? din păcate nimic dar stau la plaja și primesc sume importante de la noi poporul împovărat de taxe și impozite.daca nu exista cenzura sper că acest comentariu să fie publicat în caz contrar nu depun sesizare fără rost.
Situatia ii convine lui ND. Bolojan sta la guvern si atat. Sta. Nu poate face nimic important. Si cu cat sta mai mult, cu atat mai ridicol devine. Un contracandidat mai putin la urmatoarele alegeri. In acelasi timp, toti ceilalti sunt tinuti in ascultare pentru ca depind de bunavointa lui.
Alegeri anticipate!
Alegeri anticipate! Nu vreau sa mai vad numiri de technocrati si USRisti in fruntea tarii care nu au nici macar 10% din votul cetatenilor.
MUCUSOR probabil v-a numi din nou un premier technocrat fara sustinere in parlament pentru a trage de timp si a adanci criza din tara. Omul asta joaca impotriva tarii.
Nu o sa mai salveze Romania nici BAU-BAU!
Romania mare are POPOR sau numai „POPULATIE’? Când vom avea POPOR Romania va fi pe primul loc în LUME până atunci vom fi în JUNK. Doamne, salveaza- ne!
România are un număr foarte mic de băieți desptepti mafioți adunați în jurul unui cartel criminal de hoți și mincinoși patologici numiți și politicieni iar restul e populimea idioată