Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți, 7 aprilie, că țara noastră analizează posibilitatea de a se alătura unei coaliții internaționale pentru securitatea navigației în Strâmtoarea Ormuz, unul dintre cele mai sensibile și strategice puncte maritime din lume.
În același timp, șeful statului a subliniat în mod repetat că România nu se va implica în mod direct în conflictul militar existent în regiune.
Nicușor Dan vorbește despre participarea României în coaliția pentru Strâmtoarea Ormuz
Potrivit lui Nicușor Dan, la nivelul Ministerului Apărării și al Ministerului Afacerilor Externe au avut deja loc discuții preliminare privind rolul României în cadrul coaliției.
În prezent, continuă consultările tehnice între statele participante, cu scopul de a stabili modalitățile concrete de colaborare și responsabilitățile fiecărui stat.
„Pentru moment s-a constituit o coaliție dedicată acestei probleme, iar România face parte din ea”, a precizat președintele, accentuând că toate deciziile vor fi luate strict în scenarii de securitate și tehnice, fără implicarea directă a trupelor în conflict. „Nu este vorba de a ne angrena în conflictul existent, ci doar de scenarii tehnice”, a explicat Nicușor Dan.
Contribuția României, încă în evaluare
Detaliile privind contribuția României nu au fost încă stabilite: nu se știe câți militari ar putea fi implicați, ce tip de echipamente vor fi utilizate și cât va dura misiunea. Șeful statului a subliniat că fiecare țară participante își evaluează propriile capacități și opțiuni înainte de a lua o decizie finală.
Un posibil rol pentru România ar putea fi în operațiunile de deminare maritimă, un domeniu în care țara noastră are experiență relevantă.
„Avem o experiență de deminare. Știți că derulăm un program comun cu Bulgaria și cu Turcia de deminare, iar această expertiză poate fi foarte utilă în contextul coaliției”, a explicat președintele.
Această inițiativă face parte dintr-un efort mai larg al comunității internaționale de a asigura libertatea navigației și siguranța transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz, fără a escalada tensiunile militare existente între statele din regiune.
România, prin participarea sa, ar urma să contribuie în mod responsabil și tehnic, evitând implicarea directă în orice confruntare armată.
Doar tu ai experienta! Du-te tu Nicusor acolo sa scapam de tine
nasol ca a sarit in aer acea nava 🙂
Un incident notabil implicând o navă de deminare românească a avut loc pe 8 septembrie 2022, când dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a fost avariat de explozia unei mine marine în Marea Neagră
Sigur că avem experiență și utilitate de prezervativ !
Poate el are experiență vastă în domeniul strâmtorilor.