Dacă Parlamentul aprobă trimiterea a 20 de militari români în structura multinațională de sprijin pentru Ucraina, următorul pas ar putea fi trimiterea a 200 sau chiar a 20.000 de militari. Aprobarea unui astfel de demers creează un precedent, iar România riscă să ajungă implicată tot mai mult în războiul din Ucraina.
Nu credem că România ar trebui să se implice în acest conflict mai mult decât o face deja. Chiar dacă autoritățile susțin că militarii români nu vor participa la lupte și vor avea doar atribuții de stat major, de planificare, comandă și control, decizia Parlamentului ar reprezenta totuși o asumare oficială a unei noi forme de participare la efortul militar internațional pentru sprijinirea Ucrainei.
Mai mult, o asemenea decizie poate transmite și un mesaj către Rusia. Printr-un vot al Parlamentului, Moscova poate considera că România își asumă oficial participarea la structurile care sprijină Ucraina în războiul împotriva Rusiei. În acest fel, Rusia ar putea interpreta că implicarea României beneficiază de o bază politică și legală asumată la nivel parlamentar.
Nicușor Dan cere aprobarea Parlamentului
Solicitarea președintelui Nicușor Dan privind participarea României la structura multinațională de sprijin pentru Ucraina a intrat marți în analiza Parlamentului.
Birourile Permanente Reunite au decis ca documentul să fie transmis Comisiei de Apărare, unde urmează să fie analizate misiunea și responsabilitățile militarilor români.
Potrivit solicitării, România ar urma să participe cu până la 20 de militari, începând cu trimestrul al doilea din 2026. Aceștia ar urma să fie incluși în personalul de stat major al Comandamentului Operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei, precum și în structurile de comandă și control subordonate acestuia.
Președinția: nu sunt trupe de luptă
Administrația Prezidențială precizează că misiunea nu presupune trimiterea militarilor români la luptă în Ucraina.
Cei 20 de militari ar urma să desfășoare activități de stat major, în special în zona de planificare, comandă și control. Comandamentul multinațional are caracter rotațional și este amplasat în Franța și Marea Britanie.
Prin urmare, în forma actuală a propunerii, nu este vorba despre trimiterea unor trupe combatante românești pe teritoriul Ucrainei.
Rămâne însă întrebarea dacă acceptarea acestei misiuni se va limita la cei 20 de militari sau dacă, în timp, va reprezenta începutul unei implicări militare tot mai consistente a României în conflict.
Începe „decontarea” pentru învestire..
SAI CAUTE LA URMASII MASACRATILOR DE LA FANTANA ALBA
HARASO????
De ce urli?
De ce esti asa de prost?
La îngroșat pământul
SA fi fost drona nebuna care s-a invartit prin R.Moldova, Romania-aproape de Roman si retur in R.Moldova, unde s-a prabusit intr-un lan, pa cand peutea sa intre faraprobleme in barajul de la Stanca Costesti si sa provoace o nenorocire, un avertisment???
„nu vor participa la operatiuni de lupta’
„vaccinul nu va fi obligatoriu”
„poti opta pentru cartea de identitate tip vechi”
Numai texte, vrajeli.
In mod clar minciuna este considerat procedeu acceptat si chiar larg utilizat, considerandu-se ca scopul scuza mijloacele.
Daca esti prins cu minciuna, spune una si mai mare. Iata deviza acestor baieti.
Viitorul suna…cum suna.
Cel mai bun comentariu pe care l-am vazut anul asta.
Trump redenumește tot cu America să nu se oftice lumea cînd SUA va deveni New Russia?
Duca-se, cu tot cu tuta lui, cu bolohani, userei, penelei, pesdei, udemerei, tot asa. Apoi, pastram pacea, ca-i mai buna.
Acum înțelegeți de ce clica mondială Davos , Bruxelles au anulat alegerile și și-au plantat un președinte și un guvern marionetă ? Dacă nu atunci o să vedeți cînd va fi prea tirziu pentru voi
Atunci cînd stăpânirilor nimic nu le mai iese după plan va vor prinde și va vor duce la război !
Andreea Ciobanu, legionarita HAUR, nu poti astepta la infinit ca doar altul sa te apere si sa moara pentru tine, iar tu sa fii bine merci si sa scrii numai aiurea. Mai trebuie sa mai faci si tu ceva in acest sens totusi. Nu te aperi, iti mananca atunci toti c^nii – din traista. Dar tu stai acolo atunci si scrie doar tampenii, pentru ca aici oricum va fi iar republica sovietica in curand, ceea ce si tu abia astepti de fapt.
In mod sigur tu comentezi de pe front din Ucraina unde lupți cu arma în mână împotriva lui Putin!
Nu de rusi trebuie sa te aperi, ca nu rusii ti-au furat Petromul, padurile, resursele si ti-au trimis 7 milioane de romani in strainatate. Nu din cauza rusilor benzina ti-a ajuns la 10 lei. Si inceteaza sa mai repeti ca imbecilul porcaria cu „sovieticii”. Printre sovietici se numarau si ucrainienii.
Nu le mai spune, că oile oricum nu înțeleg!! Ei știu că tot răul se trage de la ruși, nu de la cei care de vreo 20 ani, ne-au lăsat cu fundul gol!
stai linistit, Ucraina si poate o parte din Romania dar toata Moldova se va numi NOUL ISRAEL!! SIC!
Din cauza celor ca tine ne-am „procopsit” cu Nicusor si Bolojan la conducerea tarii !!! A-ti primit „ordin” sa tipati, isterizandu-va „vin rusii” in timp ce nemtii, francezii, austriecii, etc, coordonati si sustinuti de Bruxelles furau tot: petrol, gaze, paduri, terenul agricol, si acum, mai nou, sarea, etc. Astia ne-au vandut tara pe nimic, iar voi ati fost masa de manevra responsabila de distragerea atentiei! Cand voi tipati „vin rusii”, hotii adevarati furau fara sa observe nimeni. Asa ca mai renuntati la sloganele aceste penibile, pentru ca incepeti sa deveniti ridicoli. Aceste slogane au inceput sa nu mai fie crezute nici de o parte dintre voi „tefelistii”, asa ca ca sunt sanse minime sa mai fie crezute de restul populatiei.
Cel mai bun comentariu pe care l-am vazut anul asta.
Iată ce au votat intelectualii ţării iar acuma nu le place.
primul pe lista sa fie dl.Nicusor, urmat de inca 19. Din 600 de parlamentari, votati 300 prin referendumul uitat de lume, eu zic ca avem „marfa” de linia I ! daca gresesc, va rog sa ma corectati !
Nu conteaza numarul. Un singur militar sa fie, si este de ajuns pentru implicarea directa a tarii in razboi.
este o stire falsa….. iar daca ar fi vor plec voluntari care se ofere, nu ii obliga nimeni.
Din ce am inteles militarii romani vor fi detasati in spațiul NATO/UE (Franța și Marea Britanie), nu pe teritoriul Ucrainei.
In cazul asta pot sa fie si 200 de mii, ca tot nu suntem afectati.
Rusii oricum au inceput razboiul hibrid impotriva Romaniei, asa ca ar trebui politicienii sa aiba ceva sange in instalatii si sa raspunda cumva.
ziar AUR ist, e FAKE NEWS!
Blegule, citeste declaratia lui „Il Capo de tutti capi” de la Cotroceni, si abia dupa aceea sa faci comentarii cretine !!!
Nu e niciun capo, doar un pagliaccio penibil.