Prima pagină » Eveniment-Social » Noaptea Muzeelor la Sate! Ce poți vizita in judetul Iași mâine, 2 septembrie 2023
Noaptea Muzeelor la Sate! Ce poți vizita in judetul Iași mâine, 2 septembrie 2023

Noaptea Muzeelor la Sate! Ce poți vizita in judetul Iași mâine, 2 septembrie 2023

01 sept. 2023, 11:13,
în Eveniment-Social

Eveniment cultural inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor , Noaptea Muzeelor la Sate oferă publicului acces la peste o sută de obiective, evenimente culturale și programe educative din mediul rural. Acestea vor fi organizate de către entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 37 de județe ale României.

Cu ocazia Nopții Muzeelor la Sate vizitatorii vor avea ocazia să descopere o lume mai puțin explorată până acum, cea a spațiilor culturale rurale din România. Această experiență cuprinde 170 de muzee și colecții muzeale, case memoriale, case ale martirilor, gospodării țărănești conservate in situ, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri, fierării, puncte gastronomice, situri arheologice și monumente paleocreștine, ateliere de olărit și multe alte atracții fascinante.

Noaptea Muzeelor la Sate urmează modelul deja consacrat și arhitectura Nopții Muzeelor, un fenomen cultural care anul viitor va ajunge la ediția cu numărul 20. Acest proiect a fost un catalizator cultural care a accelerat masiv în ultimele două decenii interacțiunea publicului cu muzeul și a generat interes pentru produsul muzeal urban. Acum, prin această nocturnă muzeală la sate, organizată în premieră, se focalizează atenția către valorile culturale din zona rurală și o modificare a fluxului cultural, care până acum era exclusiv dinspre rural spre urban, iar acum are ocazia să schimbe direcția și să pună în lumină toate eforturile de conservare și păstrare a valorilor culturale în micile comunități ale României.” – Dragoș Neamu, Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor la Sate.

Evenimentul se adresează atât comunităților din mediul rural, care locuiesc în apropierea acestor muzee și care au oportunitatea de a le explora gratuit preț de o noapte, cât și locuitorilor din orașe, oferindu-le posibilitatea unei vizite speciale la muzeele din județ. Județele cu cele mai numeroase reprezentări includ Brașov (cu 15 obiective), Sibiu (cu 27 obiective), Sălaj (cu 10 obiective), Bistrița-Năsăud și Satu-Mare (cu 13 obiective), Iași, Dâmbovița și Maramureș (cu 8 obiective fiecare), Dâmbovița (cu 9 obiective), Vrancea (cu 6 obiective). Muzeul Mineritului din Roșia Montană (jud. Alba), Fierăria Lui Lazăr, Șona și Serviciul de pompieri din Cobor (jud. Brașov), Casa Memorială ,,Fănuș Neagu”, Grădiștea (jud. Brăila), Muzeul Morii, Bologa (jud. Cluj), Castelul Rákóczi-Bornemisza, Gurghiu (jud. Mureș), Muzeul Pietrei, Sângeru (jud. Prahova), Chilia Zânelor din Cămârzana (Jud. Satu Mare), Monumentul Paleocreștin Niculițel (jud. Tulcea), Mausoleul Eroilor Mărăști (jud. Vrancea) sunt doar câteva din obiectivele care pot fi vizitate pe 2 septembrie.

Evenimentul include și o campanie națională de dezvoltare de programe educative destinate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale. Prin aceasta, se dorește valorificarea patrimoniului rural românesc și se creează o componentă de inițiere culturală a copiilor din zonele rurale prin programe educative. În parteneriat cu Asociația „Da’DeCe”, Rețeaua Națională a Muzeelor a creat un KIT educațional, pus la dispoziție gratuit pe website-ul dedicat evenimentului.

Detaliile complete referitoare la organizarea generală și programul evenimentelor sunt disponibile pe website-ul dedicat evenimentului. Informații suplimentare pot fi găsite și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate în organizare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Moartea copilului din Buzău ridică suspiciuni. Familia lui Teo acuză o posibilă mușamalizare în cazul atacului
Familia lui Teo, copilul de 4 ani ucis de un câine în Buzău, susține că există indicii de mușamalizare și contestă modul în care a fost găsit animalul. Incidentul a avut loc după ce copilul a ieșit din curtea casei, în timp ce se afla în grija mamei sale. Acesta a ajuns pe proprietatea unei […]
Moartea copilului din Buzău ridică suspiciuni. Familia lui Teo acuză o posibilă mușamalizare în cazul atacului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 mai 2026
27 mai 2026
Articole similare
Un bărbat din Iași a fost trimis după gratii, pentru că a condus fără permis! „Am cumpărat mașina fără să am carnet, pentru că era ieftină”
02:00
Un bărbat din Iași a fost trimis după gratii, pentru că a condus fără permis! „Am cumpărat mașina fără să am carnet, pentru că era ieftină”
Noi blocuri de locuințe colective, cu 3 și 6 etaje, vor fi construite pe strada Bucium! Proiectul imobiliar așteaptă girul aleșilor locali
02:00
FOTO Noi blocuri de locuințe colective, cu 3 și 6 etaje, vor fi construite pe strada Bucium! Proiectul imobiliar așteaptă girul aleșilor locali
Primăria Trifești a anulat licitația privind construirea unui centru multifuncțional pentru copiii din localitate! Proiectul valora peste 4 milioane de lei  
02:00
Primăria Trifești a anulat licitația privind construirea unui centru multifuncțional pentru copiii din localitate! Proiectul valora peste 4 milioane de lei  
Iașul a găzduit etapa națională a Olimpiadei Sportului Școlar la Șah. Un elev din municipiu a devenit campion național
02:00
FOTO Iașul a găzduit etapa națională a Olimpiadei Sportului Școlar la Șah. Un elev din municipiu a devenit campion național
Ultimii ani ai Sfintei Blandina, trăiți în casa familiei preotului Mircea Stoleriu din Iași. „Tanti Blondina se ruga, iar deasupra ei era Maica Domnului”
02:00
FOTO Ultimii ani ai Sfintei Blandina, trăiți în casa familiei preotului Mircea Stoleriu din Iași. „Tanti Blondina se ruga, iar deasupra ei era Maica Domnului”
Cererile aprobate pentru ajutorul național tranzitoriu: banii în conturi săptămâna viitoare. Fermierii din Iași au primit peste 3 milioane de lei
02:00
Cererile aprobate pentru ajutorul național tranzitoriu: banii în conturi săptămâna viitoare. Fermierii din Iași au primit peste 3 milioane de lei
Pe trei străzi din Iași, primăria scoate la licitație noi locuri de parcare! La proceduri se pot înscrie doar anumite persoane
02:00
Pe trei străzi din Iași, primăria scoate la licitație noi locuri de parcare! La proceduri se pot înscrie doar anumite persoane
„Fast and Furious” de Holboca! După ce au băut la „La Porc”, doi tineri s-au urcat pe scutere și s-au întrecut aproape 5 metri, până s-au izbit unul de altul
02:00
„Fast and Furious” de Holboca! După ce au băut la „La Porc”, doi tineri s-au urcat pe scutere și s-au întrecut aproape 5 metri, până s-au izbit unul de altul
Lucrări ilegale făcute de Sorin Bălănescu în curtea sediului Poștei Române! Afaceristul s-a ales cu dosar penal după ce a demarat proiectul fără autorizație: „Autoritățile să mă caute”
02:00
FOTO Lucrări ilegale făcute de Sorin Bălănescu în curtea sediului Poștei Române! Afaceristul s-a ales cu dosar penal după ce a demarat proiectul fără autorizație: „Autoritățile să mă caute”
Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași organizează expoziția comemorativă dedicată artistei Gabriela Agafiței
02:00
Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași organizează expoziția comemorativă dedicată artistei Gabriela Agafiței