În cursul zilei de ieri, 5 mai, reprezentații AUR Iași au organizat conferința de presă săptămânală. Aceștia au prezentat opiniei publice ultimele noutăți din cadrul Parlamentului României. Principalul subiect a fost legat de protestul ce are loc astăzi, 6 mai 2023, începând cu orele 16:00, în fața Palatului Parlamentului
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), filiala Iași, a transmis faptul că susține cauza unitară a celorlalte filiale și se alătură în lupta împotriva ultimelor hotărâri politice. Reprezentații de la Iași au prezentat mai multe articole și proiecte de lege pentru care se opun vehement. Este important de precizat faptul că în cadrul protestului de astăzi a fost anunțată participarea unui număr mare de membri din cadrul partidului, dar și simpatizanți.
Reprezentații AUR
Membrii partidului AUR s-au arătat extrem de nemulțumiți în ceea ce privește ultimele hotărâri politice de la București. Prin această mișcare de astăzi, AUR dorește să oprească legile prezentate de liderii de la București. Astfel, membrii din toată țara sunt așteptați în fața Parlamentului pentru a protesta.
„A fost o săptămână grea săptămâna trecută, mai ales în Parlament, este o săptămână grea și aceasta, cu un final în forță, chiar apoteotic, prin această demonstrație pe care o organizăm la București (n.r. – protest). Acest val de legi este din ce în ce mai puternic și noi trebuie să reacționăm pe măsură. Ca atare, AUR a făcut un efort. Săptămâna aceasta a fost o delegație din partea AUR la Bruxelles, în cadrul unei conferințe. O conferință despre efectele vaccinării, unde s-a discutat despre efectele grave pe care le-a avut vaccinarea și tot ce implică acest lucru.
De asemenea, pe lângă această conferință am susținut un protest în fața Comisiei Europene, împotriva valului de legi care au fost aruncate spre România de către Ursula von der Leyen (n.r. – președintele Comisiei Europene). Am discutat și în trecut despre legile PLX 143 și PLX 145, despre legile educației, legile cu privire la implicarea SRI în dosare. Am protestat la Bruxelles cu multe steaguri.
Spre bucuria mea și a colegilor, delegația care a venit din partea județului Iași la această demonstrație a fost cea mai numeroasă. Am avut această acțiune, avem astăzi această demonstrație importantă (n.r. – protest), ne dorim să aducem de la Iași 300 de persoane. Protestăm împotriva slugărniciei pe care o manifestă statul român față de cerințele, directivele, prostiile care vin din partea Comisiei Europene”, a declarat Mihai Albișteanu, deputat AUR.
Protestatari din întreaga țară se adună la București
Autocarele cu protestatari din toată țara au plecat la primele ore ale dimineții spre București pentru protestul organizat de AUR. Acesta va începe la ora 16:00, în fața Palatului Parlamentului, unde membrii partidului, dar și simpatizanți, își vor striga nemulțumirile asupra ultimelor legi adoptate de oamenii politici.
„Cunoașteți cu toții că de multe ori am protestat împotriva diferitelor probleme arzătoare ale vremii. Iată-ne din nou în pragul unui nou protest. Probabil vă întrebați ce ne motivează pe noi în luptă. Motivul pentru care noi dorim să protestăm sunt niște proiecte de lege care sunt cu totul antinaționale și care pot avea niște consecințe păguboase asupra poporului român.
Un prim exemplu ar fi proiectul de lege PLX 145, care se referă la separarea copilului de familie. Noi considerăm că locul copilului este în familie și numai în familie. Un alt motiv este acela al propunerii de modificare a legii executorilor judecătorești. Noi nu avem nevoie de executori judecătorești străini, deoarece sunt multe firme străine, astfel, consecințele ar fi extrem de grave pentru români”, a precizat Pavel Maxim, reprezentant AUR.
Reprezentanții AUR s-au întrunit ieri, 5 mai 2023, în cadrul filialei ieșene, unde au organizat conferința de presă săptămânală. Aceștia au ținut să aducă în atenția publicului informații despre ultimele proiecte de lege și despre protestul de la București.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/05/aur-2.jpg)
ce panarami de indivizi in poza…zici ca i-a adunat de la camiponatul national de spart seminte….