Prima pagină » Actualitate » Noi detalii în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Cine sunt suspecții
Noi detalii în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Cine sunt suspecții

Noi detalii în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Cine sunt suspecții

12 apr. 2026, 11:01, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Unul dintre suspecţii în cazul furtului coifului de la Coţofeneşti şi a trei brăţări dacice din Muzeul Drents nu a încheiat nicio înţelegere cu Parchetul. Potrivit avocaţilor săi, suspectul Bernhard Z. (35) susţine că nu a fost prezent la spargerea de la Muzeului Drents, conform RTV Drenthe.

Acest lucru a fost confirmat de avocaţii săi pentru RTL Nieuws

RTL Nieuws relatează şi că Bernhard Z. a fost arestat la doar patru zile după jaful de artă. Poliţia i-a găsit ADN-ul pe haine care păreau să fi fost folosite în timpul jafului şi care fuseseră aruncate într-un container de gunoi din Assen. Pe haine au fost găsite cioburi de sticlă din muzeu. Conform dosarului, a mai ieşit la iveală că bărbatul a cumpărat haine şi o geantă de sport care ulterior par să fi fost folosite în jaful de artă. O posibilă apărare pentru el ar putea fi aceea că a fost implicat doar în pregătiri, nu şi în jaful de artă în sine.

Doi suspecți au încheiat o înţelegere cu Parchetul

Ceilalţi doi suspecţi au încheiat însă o înţelegere cu Parchetul. Detaliile acordului lui Jan B. (21) şi Douglas W. (37) nu au fost făcute publice. Se presupune că aceştia îşi recunosc vina în schimbul unei pedepse mai reduse din partea judecătorului.

Începe procesul împotriva celor trei suspecți

Marţea viitoare începe procesul penal împotriva celor trei suspecţi la tribunalul din Assen. Se pune întrebarea cât va dura procesul, dacă Parchetul şi suspecţii au ajuns deja la înţelegeri. În orice caz, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra acestor acorduri, care pot fi şi respinse.

Însă al treilea suspect neagă implicarea în faptă. Acest lucru ar putea însemna că procesul va trebui analizat integral. Pentru săptămâna viitoare au fost alocate trei zile de audieri la tribunalul din Assen.

Parchetul nu doreşte deocamdată să ofere detalii despre acordurile încheiate cu suspecţii.

CONTEXT

Coiful de aur de la Coţofeneşti a fost furat pe 25 ianuarie anul trecut din Muzeul Drents, chiar înainte de închiderea expoziţiei despre Imperiul Dacic. Cu ajutorul unor explozibili, autorii au reuşit să forţeze o intrare, după care au spart vitrinele şi au luat coiful şi trei brăţări. Coiful ăi două brăţări au fost găsite şi prezentate public în 2 aprilie, fiind predate României.

Cazul a devenit unul dintre cele mai mari jafuri de artă din Olanda din ultimii ani.

Suspecţii Jan B. (21), Douglas Chesley W. (37) şi Bernhard Z. (35) vor apărea în faţa instanţei din Assen pe 14, 16 şi 17 aprilie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 aprilie 2026
11 aprilie 2026