Prima pagină » Actualitate » Noi detalii privind starea pacienților intoxicați la Spitalul Murgeni: Prognostic rezervat în cazul unei femei de 69 de ani
Noi detalii privind starea pacienților intoxicați la Spitalul Murgeni: Prognostic rezervat în cazul unei femei de 69 de ani

Noi detalii privind starea pacienților intoxicați la Spitalul Murgeni: Prognostic rezervat în cazul unei femei de 69 de ani

23 nov. 2023, 15:40,
în Actualitate

O femeie în vârstă de 69 de ani, pacientă a Spitalului de Psihiatrie de la Murgeni, se află internată la Spitalul de Urgenţă Bârlad, în secţia de terapie intensivă, unde a fost dusă cu hipotensiune şi deshidratare. A fost prima pacientă pentru care a fost chemată ambulanţa, miercuri, la spitalul din Murgeni şi care nu a fost găsită în stop cardio-respirator.

Alţi 14 bolnavi cu simptomatologie digestivă se află la secţia de boli infecţioase la spitalului din Bârlad, în timp ce cinci au fost transferaţi la Iaşi trei la Vaslui.

„Internaţi în spitalul nostru avem 15 pacienţi, 14 sunt pe secţia de boli infecţioase, unul singur este pe secţia de terapie intensivă, stare stabilă, prognostic rezervat. Ceilalţi, care sunt pe Secţia de boli infecţioase, sunt în stare bună, au fost reechilibraţi, sperăm că în următoarele două-trei zile le vom da drumul acasă”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Oana Andreea Balbuzan.

Informații de ultimă oră despre pacienții intoxicați la Spitalul Murgeni

Pacientul aflat pe secţia ATI este o femeie în vârstă de 69 de ani. Aceasta a fost prima pacientă dusă, miercuri după amiază, în jurul orei 16:40 de la Spitalul de Neuropsihatrie Murgeni la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Bârlad, femeia prezentând, la momentul sosirii în spitalul de urgenţă, hipotensiune şi deshidratare.

Ulterior au fost duşi de echipajele SMURD Vaslui încă 22 pacienţi stabili hemodinamic, cu diaree, greaţă, vărsături şi dureri abdominale.

„În urma evaluării în Compartimentul de Primiri Urgenţe s-a decis internarea în secţia de Boli infecţioase Bârlad a unui număr de 15 pacienţi, 5 pacienţi au fost preluaţi de Boli infecţioase Iaşi şi 3 pacienţi pentru Boli infecţioase Vaslui. La triajul pacienţilor au participat şi echipajele ATPVM şi TIM Iaşi, care au preluat pacienţii pentru Vaslui şi Iaşi. Toţi pacienţii au fost examinaţi şi investigaţi paraclinic, stabilizaţi, urmând a fi supravegheaţi în secţiile de profil. Pentru a face faţă situaţiei s-a instituit Planul alb la care au fost mobilizaţi de la domiciliu medicii infecţionişti-medicul şef al secţiei Boli Infecţioase, dr. Aioanei Monica, medicul de garda din Boli infecţioase dr. Butiuc Luana, precum şi medicul şef CPU dr. Gramaticu Vladimir. Totodată au fost prezenţi şi un număr de 11 asistenţi medicali din boli infecţioase şi CPU, care au răspuns solicitării de urgenţă şi au venit de la domiciliu”, se arată într-un comunicat remis News.ro de Spitalul de Urgenţă Bârlad.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat că Washingtonul a avut un rol în căderea Guvernului Bolojan, potrivit unei relatări Wall Street Journal contestate de aceasta. O controversă diplomatică și politică a izbucnit în România după o relatare publicată de Wall Street Journal privind o discuție purtată în luna martie de Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor […]
Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 septembrie 2026
29 septembrie 2026