Eveniment-Social

Noi dovezi istorice spectaculoase! Morminte și morți, cu o vechime de peste 5.000 de ani, descoperite în apropierea orașului Iași – GALERIE FOTO EXCLUSIV

Publicat: 16 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Noi dovezi istorice spectaculoase Morminte și morți cu o vechime de peste 5.000 de ani descoperite în apropierea orașului Iași  GALERIE FOTO EXCLUSIV
Continuând cercetarea arheologică propriu-zisă, începută în comuna Lungani în anul precedent (2021), care și-a propus drept obiective repertorierea, cartarea și investigarea geofizică, non-distructivă și/sau intruzivă a unor necropole și complexe tumulare singulare din arealul administrativ al acestei unități teritoriale, în săptămâna 9-14 mai 2022 arheologii au studiat un nou tumul, de data aceasta în punctul Lungani-După Vie (T1), imediat pe dreapta cursului mijlociu al Bahluiețului, într-o zonă foarte bogată cu asemenea monumente

Morminte și morți, cu o vechime de peste 5.000 de ani, descoperite în apropierea orașului Iași. Astfel, cercetătorii și arheologii au scos la iveală noi dovezi istorice spectaculoase! Totul în comuna Lungani, aflată la 40 de kilometri de urbea celor Șapte Coline. Aici, specialiștii au avut ca obiective repertorierea, cartarea și investigarea geofizică, non-distructivă și/sau intruzivă a unor necropole și complexe tumulare singulare din arealul administrativ al acestei unități teritoriale. În săptămâna 9-14 mai 2022 arheologii au studiat un nou tumul (cu o vechime de peste cinci milenii), de data aceasta în punctul „Lungani – După Vie” (T1), imediat pe dreapta cursului mijlociu al Bahluiețului, într-o zonă foarte bogată cu asemenea monumente

La 40 de kilometri de orașul Iași au fost descoperite morminte și morți, cu o vechime de peste 5.000 de ani! Aici, cercetătorii și arheologii au scos la iveală noi dovezi istorice speciale! Totul în comuna Lungani. Specialiștii au avut ca obiective repertorierea, cartarea și investigarea geofizică, non-distructivă și/sau intruzivă a unor necropole și complexe tumulare singulare din arealul administrativ al acestei unități teritoriale. În săptămâna 9-14 mai 2022 arheologii au studiat un nou tumul (cu o vechime de peste cinci milenii), de data aceasta în punctul „Lungani – După Vie” (T1), imediat pe dreapta cursului mijlociu al Bahluiețului, într-o zonă foarte bogată cu asemenea monumente.

Morminte și morți, cu o vechime de peste 5.000 de ani, descoperite în apropierea orașului Iași

În săptămâna 9-14 mai 2022 a fost investigat nou tumul. Colectivul de cercetare a fost: dr. Andrei Asăndulesei, dr. Casandra Brașoveanu, drd. Radu Brunchi și studenții Maria Cristina Ciobanu, Serina Bobe, Ioana Cosmina Hrinciuc, Viorel Cioată, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. Alături de aceștia, „nucleul dur” al echipei a fost format din: prof. dr. Sergiu-Constantin Enea, de la Liceul „Ion Neculce” din Târgu Frumos; antropologii dr. Angela Simalcsik și dr. Robert Simalcsik de la Centrul de antropologie „Olga Necrasov” al Filialei Iași a Academiei Române; arheologii dr. Sergiu Popovici și Serghei Agulnicov, de la Agenția Arheologică Națională din Chișinău; arheolog drd. Ion Ciobanu, de la Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”; conf. univ. habilitat Dumitru Boghian de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Ei au reușit să deruleze activitatea cu sprijinul deosebit al autorităților locale: primar: Ioan Corobuță, Viceprimar: Mihai Tîrziu; Secretar-general Teodora-Marilena Alecsa să exploreze acest tumul, care, potrivit investigațiilor de rezistivitate electrică, prezenta un important deranjament modern/contemporan care a afectat, parțial și complexele funerare.

Cinci morminte descoperite în jumătatea sudică a monumentului, unele în conexiune anatomică, în comuna Lungani

Cele cinci morminte descoperite în jumătatea sudică a monumentului, unele în conexiune anatomică, altele deranjate (inhumații în poziție chircită pe spate sau lateral, de copii și adulți, cu depuneri de ocru roșu și lințolii din rogojini putrezite și, într-un mormânt, M2, un vas foarte fragmentat; scheletului din M1 îi lipsea capul).

„Acestea alcătuiesc complexele funerare din acest tumul, pot fi atribuite, pe baza ritualurilor funerare, începuturilor Epocii Bonzului din zonă și de la răsărit de Carpați, mai precis comunităților Yamnaya (cultura înmormântărilor cu ocru roșu, în construcții tumulare), la fel ca cele mai multe inhumații din tumulul de la Crucea-Lutărie/Est de sat, tot în comuna Lungani și de la Târgu Frumos – Vest de oraș. Din păcate, nu au putut fi făcute, din cauza lipsei inventarului, precizări referitoare la construcțiile care au existat altădată, în zona acestei movile, și care au distrus unele morminte (M3 și M4), dar posibilele amenajări genistice și din cel de-al Doilea Război Mondial nu pot fi excluse, cu atât mai mult cu cât zona s-a aflat pe linia frontului operațiunii Iași-Chișinău”, a precizat prof. dr. Sergiu-Constantin Enea, arheolog și istoric.

Realităților arheologice de la începuturile Epocii Bronzului la Răsărit de Carpați (anii 3.300-2.700/2.600 înainte de Hristos)

Acesta a mai reliefat că, cu certitudine, alte date referitoare la defuncții din mormintele din T1 de la Lungani vor fi obținute prin studiul antropologic al materialelor scheletice și datarea radiometrică a acestora. Cercetările din acest an, împreună cu cele realizate anterior (Crucea-Lutărie/Est de sat) și investigațiile de teren/perieghezele efectuate completează fericit harta arheologică a zonei investigate (comuna Lungani).

„Ele lămuresc o parte dintre multele necunoscute ale realităților arheologice de la începuturile Epocii Bronzului la Răsărit de Carpați (anii 3.300-2.700/2.600 înainte de Hristos) într-o zonă de contact între bazinele hidrografice (BH) Bahluieț (BH Bahlui-Jijia) și Sacovăț (BH Bârlad), aproximativ în centrul Moldovei, la hotarul dintre Câmpia vălurită a Moldovei și Podișul Central Moldovenesc. În același timp, aceste rezultate, împreună cu cele de la Târgu Frumos – Vest de oraș și/sau cele mai vechi, făcute începând cu anii ’50-’60 ai secolului trecut (Valea Lupului – Fabrica Chimică, Erbiceni – Dealul Mănăstirii, Glăvăneștii Vechi, Bogonos, Holboca, jud. Iași etc.), ne arată o prezență masivă, la sfârșitul Eneoliticului și începutul Epocii Bronzului, a comunităților Yamnaya”, a completat prof. dr. Sergiu-Constantin Enea.

Au fost descoperite și amfore sferice (variantele est-sud-estice din SSE Poloniei, NV Ucrainei și Subcarpați/Grupul Siret), într-un interesant și complex puzzle arheologic și etno-cultural

De precizat că aceste omunități Yamnaya au conviețuit, au întreținut relații pașnice și nepașnice cu purtătorii celorlalte civilizații arheologice contemporane: Horodiștea – Erbiceni – Gordinești, faza a II-a, Foltești II-Cernavoda II, ai Ceramicii șnurate, Amforelor sferice (variantele est-sud-estice din SSE Poloniei, NV Ucrainei și Subcarpați/Grupul Siret).

„Asta într-un interesant și complex puzzle arheologic și etno-cultural, care trebuie clarificat. În acest sens, colectivul de cercetare subliniază, încă odată, importanța acestor monumente funerare complexe, necesitatea continuării cercetării acestora și prezervarea celor existente. De asemenea, colectivul de cercetare este recunoscător Primăriei comunei Lungani, organizației Societas Pro Patrimonium Târgu Frumos pentru sprijinirea logistică și financiară și a cercetării din acest an”. a conchis prof. dr. Constantin-Sergiu Enea.

Așadar, sunt noi dovezi istorice spectaculoase respectiv morminte și morți, cu o vechime de peste 5.000 de ani care au fost descoperite în apropierea orașului Iași.

Adauga un comentariu