Actualitate

Noi imagini de la alegerile locale 2020 din Sectorul 1 – VIDEO

Publicat: 12 oct. 2020
Alegeri locale 2020 Sectorul 1
Alegeri locale 2020 Sectorul 1

Scandalul electoral de la Sectorul 1 a generat noi imagini din locul unde s-au renumărat voturile. Au apărut noi imagini de la renumărarea celor 11 secții de vot de la Sectorul 1, filmate în data de 29 septembrie 2020. Procurorul Nicolae Sprîncu ar permite accesul fără drept al unor membri USR în sala cu voturi. Pe imagini se poate observa un haos organizat, în care fiecare poate face orice.

„Reprezentantul meu nu este în niciuna dintre filmări și nu există o decizie a Biroului electoral de Sector. Ca cineva să intre în acea sală, trebuie să fie o decizie a Biroului electoral. Altfel, este ilegal. Trebuie să fie o decizie adoptată de toți membrii. Să fie de acord majoritatea biroului și să existe o hârtie, acceptată de majoritate.

Până în ziua de astăzi, nimeni nu a vrut să ia în calcul nicio imagine, nici la biroul electoral de sector nici la cel de municipiu, nici la cel de circumscripție. Toți au spus că este tardiv. Singurii care vor să vadă probele sunt cei de la Judecătoria Sectorului 1. Mai sunt și alte imagini la avocatul meu. Acestea vor fi prezentate instanței. Ele nu au hârtia în spate. Deci, s-a intrat ilegal în acea cameră. Totul s-a făcut pe ochi frumoși”, a spus Daniel Tudorache, făcând referire la imagini.

Dan Tudorache, audiat în scandalul voturilor. Ce a comunicat avocatul candidatului PSD

Candidatul social democrat Dan Tudorache va fi audiat în scandalul voturilor. Mihai Drăgan, avocatul candidatului PSD Daniel Tudorache la Primăria Sectorului 1, a făcut o nouă dezvăluire.

„Noi reclamăm un comportament necorespunzător din perspectiva drepturilor și obligațiilor domnului președinte al Biroului Electoral Sector 1. Apreciem noi că acest comportament a condus la fraudarea alegerilor în acest sector. (n.r. Rugat să ofere mai multe amănunte) lăsați atât, pentru că încadrările le fac domnii procurori”, a zis avocatul Mihai Drăgan, vineri după-amiază.

Ulterior, acesta a adăugat: „Vreau să vă spun o chestiune importantă. Tocmai voiam să vă spun că avem o informație de ultimă oră. Informaticienii noștri au verificat aproape toate procesele verbale încărcate și, deși teoretic nu este posibil așa ceva, sunt 17 procese, 17 secții, deci mai mult de zece la sută, care nici acum nu sunt pe cheie. Deci, numărul de voturi trecut în dreptul fiecărui candidat nu corespunde cu numărul voturilor valabil exprimate nici în acest moment!”

„Din acest punct de vedere, este clar că nu se poate declara un câștigător”, a subliniat Mihai Drăgan.

Mihai Gâlcă, BES 1, prezent în imaginile cu sacii de voturi

Imagini video cu saci cu buletine de vot de la Sectorul 1 au ajuns în spațiul public, fiind extrem de controversate, din cauza declarațiilor contrare.

Mihai Gâlcă a fost prezent în respectiva încăpere cu sacii de voturi, conform Digi24. El a intervenit telefonic la televiziunea de știri citată, unde a spus că  ”în toți sacii care erau depozitați în colțul respectiv, bănuiesc că erau aceleași documente ca și în sacul pe care l-am depozitat eu, cele patru dosare și ștampila secției de vot”.

El a mai spus că totul a decurs procedural, legal și transparent. În același timp, Mihai Gâlcă a mai spus: ”Ca și membru în BES 1, nu am făcut decât să depun actele care nu erau concludente și care urmau să se reverifice ulterior, a doua zi, se și vede că era o oră târzie, în condițiile în care activitatea noastră în birou a început duminică dimineață, la ora 06:00, și s-a finalizat în data de 29, la ora 03:00”.

Întrebat dacă ar fi putut avea Dan Barna acces în încăpere și posibilitatea să modifice procese verbale, Mihai Gâlcă a răspuns: ”Nu știu dacă a fost Dan Barna în încăpere, nu am cunoștințe despre acest aspect, dar slabe șanse”.

Membrul BES 1 a mai spus că-n spatele ușii care se deschide în încăpere este o echipă a Jandarmeriei Române, intrarea fiind anunțată inclusiv către președintele BES 1. ”Toată echipa a acționat conform legislației” a mai afirmat el.





Adauga un comentariu