CTP Iași deja a primit 4 tramvaie Bozankaya, însă acestea nu au fost puse încă la dispoziția călătorilor. Vagoanele trebuie să fie testate, înainte de a fi folosite
Primăria Iași a cheltuit 141 de milioane de lei, fără TVA, pentru 18 tramvaie noi. După o licitație prelungită, firma Bozankaya a câștigat contractul. Deja, CTP Iași a primit 4 tramvaie cu lungime de 22 de metri și, până în luna iulie 2026, trebuie să mai primească 14. Deși câteva au ajuns de ceva timp la Iași, încă nu au fost puse la dispoziția călătorilor. Toate fondurile sunt asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Tramvaiele Bozankaya au intrat în teste
Reprezentanții Autorității Feroviare Române (AFER) sunt deja de o săptămână la Iași pentru a face teste la noile tramvaie din Turcia. Acestea trebuie omologate, înainte de a fi folosite. Astfel, ele vor fi folosite fără călători, pentru un anumit număr de kilometri, pentru a verifica integritatea și sistemul mijlocului de transport.
„În acest moment, tramvaiele noi sunt supuse testelor dinamice, în conformitate cu procedura legală de omologare. La solicitarea companiei producătoare Bozankaya, aceste teste se desfășoară la Iași, sub îndrumarea ONFR, autoritate aflată în coordonarea Autorității Feroviare Române (AFER) – în vederea obținerii agrementului tehnic necesar punerii în circulație. Compania de Transport Public Iași asigură întreaga logistică necesară desfășurării testelor: personal specializat (vatman, controlor tehnic de calitate), suport operațional și tehnic. Este o etapă importantă și obligatorie, care ne apropie de momentul în care ieșenii vor beneficia de confortul, siguranța și tehnologia acestor tramvaie de ultimă generație. Odată obținut agrementul tehnic din partea AFER, noile tramvaie vor fi introduse în circulație pe traseele din oraș”, au transmis reprezentanții CTP Iași.
Când vor circula pe străzi
Noile vehicule vor fi puse la dispoziția călătorilor, în cel mai bun caz, din luna septembrie 2025, odată cu începerea noului an școlar. Desigur că, pe parcurs, odată ce vor fi aduse și celelalte tramvaie, acestea vor intra pe traseele de la CTP Iași. În această perioadă, compania face lucrări la infrastructura de pe strada Cuza Vodă, unde înlocuiește o bucată din linia de tramvai. Acestea trebuie finalizate până la începutul lunii septembrie, pentru a asigura circulația tramvaielor spre zona centrală și Copou.
În ceea ce privește tramvaiele Bozankaya noi, rămâne de văzut cum se vor comporta acestea la infrastructura din oraș, care a afectat de multe ori celelalte vagoane. Primăria a promis că, în următorii ani, vor exista mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii, mai ales în zona Copou, unde are o vechime de aproape 30 de ani.
„Ne dorim ca noile tramvaie să intre în circulație odată cu începerea anului școlar, sau în apropierea acestei perioade. Totuși, acest lucru depinde de finalizarea testelor și de obținerea agrementului tehnic din partea AFER. Facem tot ce ține de noi pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai curând”, au mai comunicat reprezentanții companiei.
Tramvaiele Bozankaya de 22 de metri vor intra în funcțiune din această toamnă, după ce compania va finaliza testele pentru omologare.
„Primăria a promis că, în următorii ani, vor exista mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii, mai ales în zona Copou, unde are o vechime de aproape 80 de ani”. Serios? Liniile de tramvai din Copou au fost inlocuite acum mai putin de 14 ani, a fost santier in perioada 2011-2012, dar a fost o lucrare pro@sta si scumpa, acum merg tramvaiele ca barca pe valuri…
mare bolovan mai esti . copoul e mai mare …au fost inlocuite doar liniile de la Triumf la Rond. de la BCU la Triumf. Nu au fost ilocuite
1 august 2011, Mihai Chirica, director tehnic al Primăriei: „În prima parte a lunii august, vom începe lucrarea la Axa Culturală, iar în august 2012, ar trebui finalizate. Vom demara cu schimbarea liniilor de tramvai din Copou. Vineri, vom avea o şedinţă a comisiei de Circulaţia cu privire la acest proiect”.
Porțiunea dintre Fundație și Triumf e făcută în 1997 pe vremea lui Simirad. Acolo sunt probleme.
Articolul prezintă vestea bună a sosirii tramvaielor Bozankaya la Iași, dar o face trecând cu vederea un aspect esențial: starea deplorabilă a infrastructurii. E absurd să investești în tramvaie moderne, de ultimă generație, și să le pui să circule pe șine care par desprinse din secolul trecut. Cazul macazului defect de ieri de la 5 Drumuri (dacă e să ne luăm după articol – nu e menționat în textul sursă) e doar vârful icebergului. Nu e suficient să „reconsolidezi” un macaz ici-colo, cum s-a făcut la Sadoveanu, probabil tot din cauza șantierului de pe Cuza Vodă. Toată rețeaua de macaze trebuia înlocuită treptat până acum! Și ce să mai vorbim de linia de tramvai de pe Copou? „Zici că mergi cu barca pe valuri” e o descriere perfectă a balansului infernal pe care îl simți în tramvai. Aceeași problemă și de la Palat spre curbă la BCR: tramvaiul se clatină periculos, iar șinele sunt mai jos decât nivelul asfaltului, forțat curbate în viraje. Soluția e simplă, dar necesită voință politică și o bună gestionare a fondurilor: închiderea și modernizarea fiecărui tronson de linie, an de an. În plus, linia din deal de la strada Pădurii spre Piața Chirilă e un alt exemplu de delăsare. Restricțiile de viteză de 10 km/h impuse vatmanilor nu sunt o soluție, ci o dovadă clară a managementului defectuos de la CTP Iași. Dacă e nevoie de asemenea restricții, e evident că linia trebuie înlocuită complet. A monitoriza vatmanii să respecte limita de viteză e doar o metodă de a masca problema reală: infrastructura degradată. Sperăm ca odată cu noile tramvaie, autoritățile să acorde atenția cuvenită și modernizării infrastructurii, pentru ca ieșenii să beneficieze cu adevărat de un transport public modern și sigur.
Tot CUG ul ii fruntchea ….
Sa fie puse pe bularga, fosta zona industriala.
N-ati vrut sa cumparati romanesti, de la Arad. Nu de la Arad, desi au motorizare Siemens si sunt proiectate in colaborare cu Siemens. Ati vrut turcesti. Aveti. Cumparate de curand, aproape 30% sunt defecte.
🤣 in Romanica toate vechiturile de prin alte tari sunt moderne… Cred si eu, sunteți cu 30 se ani in urma