În timp ce în România cei mai mulți oameni preferă să investească în mod direct, convențional, în imobiliare, iar mare parte din bani sunt economisiți în depozite bancare, în multe state dezvoltate precum SUA există un apetit puternic la nivelul populației pentru investițiile pe piața de capital. Este vorba în special de acțiuni cotate la bursă, dar și obligațiuni și alte forme de investiții.
Demn de subliniat este că orice român care dispune de capital poate investi oricând în acțiuni de pe bursa americană, inclusiv la companii ale căror produse și servicii poate chiar le folosește în mod curent – de exemplu Facebook, Visa, MasterCard, Microsoft, Apple, Amazon, Hewlett-Packard etc. Analizând evoluția principalilor indici ai bursei de la New York în ultimii ani, se poate observa că există creșteri însemnate. Spre exemplu, în fix 5 ani, S&P 500 a crescut cu 105,62%, Nasdaq Composite cu 167,95%, iar Dow Jones Industrial Average cu 82,20%. Acești indici grupează de fapt mai multe titluri de acțiuni, oferind o privire de ansamblu.
În timp ce unii caută să joace la loterie sau la păcănele online pentru a-și crește sumele proprii de bani, alții de orientează spre asemenea investiții pe termen mediu și lung pe piața de capital. Să nu uităm că jocurile de noroc precum cele de sloturi online pe platforme de online casino sunt dedicate în principal divertismentului, iar câștigurile sunt un extra beneficiu posibil, dar nu sigur! În schimb, pentru creșterea averii personale, bursa este o alegere mai bună.
Cum puteai deveni super bogat investind în urmă cu 5 ani în acțiuni americane? Cumpărând acțiuni la Tesla de exemplu! Constructor de automobile electrice de înaltă performanță din Silicon Valley a avut o evoluție fantastică în acești 5 ani, după alți ani de creșteri. Dacă în ianuarie 2017 puteai cumpăra acțiuni Tesla cu 47,55 USD / acțiune, prețul este acum de 1026,96 USD / acțiune, adică o creștere de 2.059,75%. Altfel spus, dacă investeai în Tesla o sumă de 10.000 USD, acum ajungeai la 200.000 USD.
Și alte acțiuni americane au avut evoluții excelente în ultimii 5 ani. Retailerul online Amazon a crescut cu aproape 300%, iar Alphabet Inc. (compania care deține Google) a crescut cu aproximativ 230%. Cu 240% au crescut acțiunile MasterCard, cu 93% cele ale Ford, cu 478% acțiunile Apple, producătorul celebrelor smartphone-uri iPhone.
Cei care vor să investească în acțiuni nu trebuie să ignore faptul că evoluțiile anterioare nu garantează în niciun fel evoluțiile viitoare. Totul depinde de interesul investitorilor de top, de aspecte economice, de evoluția companiilor și a sectoarelor economice în care acestea activează. Investițiile pe piața de capital au riscuri însemnate, de altfel evoluția acțiunilor mai sus menționate nu a fost una liniștită în ultimii 5 ani, existând momente de accelerare și momente de scăderi puternice, mai ales în contextul îngrijorărilor globale legate de pandemie.
Pentru a avea succes pe piața de capital, ai nevoie de noroc și de inspirație, dar și de cât mai multe cunoștințe legate de piață. Trebuie să analizezi bine domeniul, să citești multe articole de specialitate și de preferat să apelezi la ajutor de la brokeri de specialitate. În plus, este recomandat ca orice investiție să fie începută inițial cu sume mici, care vor crește pe măsură ce domeniul este cu adevărat înțeles în cele mai profunde mecanisme ale sale.
.