Sport

Norvegienii ne iau de sus: „Putem bate România la orice oră!”. Reacții după tragerea la sorți

Publicat: 05 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Norvegienii ne iau de sus Putem bate România la orice oră. Reacții după tragerea la sorți

România se va duela cu Austria, Norvegia și Irlanda de Nord în Liga Națiunilor, însă presa din străinătate nu vede echipa lui Rădoi drept o amenințare. După tragerea la sorți pentru grupele Ligii Națiunilor, jurnaliștii de la Heute au scris: „Duelurile cu Norvegia și super-atacantul Erling Haaland vor fi foarte fierbinți. Marea necunoscută e România. Dacă România s-ar califica la EURO, ar fi adversara Austriei”, au scris ziariștii austrieci.

Jurnalistul norvegian Jesper Mathisen a avut un discurs dur la adresa României:

„Norvegia a fost una dintre favoritele din Liga B, astfel că orice adversar ar fi fost acceptabil. Austria nu e tocmai adversarul ideal pe care îl puteam întâlni, însă România și Irlanda de Nord sunt echipe pe care Norvegia le poate bate la orice oră. Nu i-am învins pe român în ultimele meciuri, dar mereu am simțit că am fost mai buni ca România”, a scris Jesper Mathisen, pe Twitter.

România și Norvegia s-au duelat și în preliminariile pentru Euro 2020. În tur, cele două naționale au remizat, scor 2-2. În retur, Norvegia a egalat în prelungiri și jocul de la București s-a terminat de asemenea la egalitate, scor 1-1.

Mirel Rădoi: „N-aș fi vrut să picăm cu Austria”

Mirel Rădoi, prezent la Amsterdam, acolo unde a avut loc ceremonia, s-a arătat puțin încurcat de adversare. De fapt, doar Austria este reprezentativa pe care nu și-o dorea deloc selecționerul nostru:

„N-aș fi vrut Austria! Cu celelalte echipe din prima urnă n-aș fi avut probleme. Mi se pare că Austria e o națională în formă. În rest, este o grupă echilibrată, o să facem tot posibilul să terminăm pe primele două locuri. Va trebui să încercăm să ne facem jocul indiferent de adversarul pe care-l întâlnim, cum am făcut și la tineret. În jocurile cu echipele nordice trebuie să evităm să ne măsurăm forțele cu ei”, a spus Rădoi, pentru ProTV.

La tragerea la sorți a fost prezent și Luis Figo, cel care a avut cuvinte superbe la adresa lui Ianis Hagi.

Rezultatele tragerii la sorți pentru Liga Națiunilor 2020/2021

Liga A

Grupa 1: Olanda, Italia, Bosnia&Herțegovina, Polonia
Grupa 2: Anglia, Belgia, Danemarca, Islanda
Grupa 3: Portugalia, Franța, Suedia, Croația
Grupa 4: Elveția, Spania, Ucraina, Germania

Liga B

Grupa 1: Austria, Norvegia, Irlanda de Nord, România
Grupa 2: Cehia, Scoția, Slovacia, Israel
Grupa 3: Rusia, Serbia, Turcia, Ungaria
Grupa 4: Țara Galilor, Finlanda, Irlanda, Bulgaria

Liga C

Grupa 1: Azerbaidjan, Luxemburg, Cipru, Muntenegru
Grupa 2: Armenia, Estonia, Macedonia de Nord, Georgia
Grupa 3: Rep. Moldova, Slovenia, Kosovo, Grecia
Grupa 4: Kazahstan, Lituania, Belarus, Albania

Liga D

Grupa 1: Malta, Andorra, Letonia, Insulele Feroe
Grupa 2: San Marino, Liechtenstein, Gibraltar

Programul meciurilor din Liga Națiunilor 2020/2021

Meciurile din faza grupelor Ligii Națiunilor se vor disputa în perioada septembrie – noiembrie 2020.

Etapa 1: 3-5 septembrie 2020
Etapa 2: 6-8 septembrie 2020
Etapa 3: 8-10 octombrie 2020
Etapa 4: 11-13 octombrie 2020
Etapa 5: 12-14 noiembrie 2020
Etapa 6: 15-17 noiembrie 2020

Adauga un comentariu