Angajații ANAF- Antifraudă au ieșit în fața instituției și protestează, cu aceleași motive precum colegii lor de la Ministerul de Finanțe. Angajaţii din Finanţe continuă vineri protestele în întreaga ţară, pe fondul nemulţumirilor faţă de proiectul de ordonanţă vizând reducerea cheltuielilor, iar pentru 22 august anunţă întreruperea lucrului pentru o perioadă de două ore şi un protest în faţa Ministerului Finanţelor, potrivit Sindicatului Sed Lex.
Şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe a avut loc joi, Consiliul fiind convocat de urgenţă pe fondul informaţiilor referitoare la proiectul Ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare.
Potrivit organizaţiei sindicale, proiectul prevede plafonarea sporului de condiţii vătămătoare la 1.000 de lei, neacordarea indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru cei cu venitul brut peste 10.000 lei, anularea posturilor vacante, desfiinţarea biroului şi funcţiei de şef birou.
Premierul Marcel Ciolacu a spus, joi seara, că și-ar fi dorit să-i vadă în stradă pe angajații ANAF protestând că în ultimii 32 de ani nu s-a realizat digitalizarea sistemului.
”Că tot vorbim despre ANAF, eu astăzi mi-aș fi dorit să văd protest la ANAF pentru că nu am reușit digitalizarea în ultimii 32 de ani.”, a spus Ciolacu.
Marcel Boloş a discutat cu protestatarii de la Ministerul de Finanțe
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a discutat, joi la sediul instituţiei cu angajaţii care protestează spontan în interiorul clădirii nemulţumiţi de măsurile fiscale avute în vedere de Guvern, şi le-a transmis că poate prelua mesajele şi doleanţele pe care le au şi să le transmită mai departe în coaliţia de guvernare.
Liberalul a punctat faptul că acest proiect de ordonanţă de urgenţă privind măsurile fiscale este încă în lucru, nici măcar nu a fost pus încă în transparenţă decizională.
„Nu înţeleg această îngrijorare pentru un proiect care încă este în lucru. Deciziile se iau în cadrul coaliţie de guvernare. Eu pot să vă ascult doleanţele şi să le prezint coaliţiei de guvernare. Sunt decizii care se iau în coaliţia de guvernare. Ce pot să fac pentru dumneavoastră, înţelegând situaţia este să preiau mesajele dumneavoastră şi să le prezint în coaliţia de guvernare”, a declarat, joi, Marcel Boloş.