National

Noul cod rutier prevede amendă de până la 4.500 de lei pentru traversarea neregulamentară a căii ferate

Publicat: 07 sept. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Noul cod rutier prevede amendă de până la 4.500 de lei pentru traversarea neregulamentară a căii ferate
Amenzi uriaşe pentru traversarea neregulamentară a căii ferate

Noua reglementare din codul rutier prevede o amendă pentru traversarea neregulamentară a căii ferate de către șoferi, chiar și atunci când aceasta este nefuncțională, suma ajungând și până la 4.500 de lei. Ba mai mult, aceștia pot ajunge și după gratii.

Aceste schimbări din codul rutier au intrat în vigoare chiar de la începutul anului, însă puțini sunt conducătorii auto care le cunosc.

Amenzi uriaşe pentru traversarea neregulamentară a căii ferate

Aşadar, potrivit noilor schimbări, șoferii care traversează linia de cale ferată în afara pasajului de nivel riscă o amendă cuprinsă între 3.000-3.750 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 20 la 30 de ore. De altfel, șoferii pot primi arest contravențional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule timp de 6 luni.

Având în vedere că în ţara noastră sunt o mulţime de căi ferate dezafectate, ce deserveau vechile fabrici comuniste, dar pe care nimeni nu le-a demontat, s-a ajuns la luarea acestei hotărâri. Cu toate că mai sunt funcționale, sunt totuşi considerate căi ferate, așa că te poți trezi oricând sancționat.

De altfel, în cazul în care un șofer traversează linia căii ferate prin pasajul de nivel, acesta riscă o amendă cuprinsă între 3.000-3.750 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 30 la 40 de ore.

Trebuie reţinut că încălcarea regulilor de traversare a liniei de cale ferată prin pasajul de nivel îţi poate aduce o amendă cuprinsă între 3.750-4.500 sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore în cazul în care ai generat riscul producerii unui accident de circulație.

În concluzie, șoferii pot primi arest contravențional pentru 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule între 2-3 ani.

Noul Cod Rutier din 2022

Codul Rutier 2022 a suferit modificări începând de duminică, 27 februarie 2022, atunci când au intrat în vigoare un nou set de reguli, precum şi numeroase noi sancţiuni pentru cei care pun în pericol traficul rutier de pe şoselele din România.

Astfel, şoferii care obişnuiesc să facă slalom printre maşini, să se răzbune pe alţi şoferi şi să frâneze în faţa acestora, să facă flash-uri, să depăşească viteza ori să depăşeasă o coloană de maşini vor trebui să învețe tainele calmului.

Codul Rutier 2022 care a intrat în vigoare pe 27 februarie prevede faptul că, pe lângă majorarea unor amenzi şi introducerea unora noi, permisul de conducere va putea fi suspendat chiar şi 120 de zile, faţă de 90 de zile cât este în prezent sancţiunea complementară maximă.

„Pe cei care se găsesc în categoria care se deplasează succesiv de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens, îi anunțăm că s-a găsit un „remediu”.

Cu toate acestea, în data de 15 iunie, ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus în ședința de coaliție, că înăsprirea sancțiunilor a avut drept efect scăderea numărului accidentelor și că nu se justifică, astfel, dorința parlamentarilor de a reduce penalitățile.

Acum însă, în urma unor serii de accidente feroviare, s-a scos în evidență reglementările din noul cod rutier ce prevede o amendă de până la 4.500 de lei pentru traversarea neregulamentară a căii ferate.

Adauga un comentariu