Vineri, 25 octombrie 2019, începând cu ora 15.00 în Studioul BZI LIVE este invitat prof. univ. dr. Teodora Roman – proaspătul decan al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iaşi. Subiectele abordate alături de domnia sa se vor axa pe: Admiterea 2019 la FEAA, acreditarea programelor de studii (licenţa şi master) sau în general despre managementul calităţii în Educație. De precizat că noul decan este şi evaluator în comisia permanentă Ştiinţe Economice 1 a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).
Alte elemente ale dialogului vor fi: programe de studii, conversia profesională a cadrelor didactice din preuniversitar care vor să predea anumite discipline din sfera Ştiinţelor economice, curricula în domeniul Ştiinţelor economice, prevenirea abandonului şcolar în învăţământul superior şi proiectele pe care FEAA le dezvoltă în acest sens respectiv orientarea profesională a absolvenţilor FEAA şi/sau inserţia pe piaţa muncii. De asemenea, despre proiectele pe care aceasta și le-a propus din noua postură vor fi prezentate.
Toți cei care doresc să adreseze întrebări o pot face la rubrica de comentarii, pe www.bzi.ro sau în direct, accesând http://www.facebook.com/cotidianul.bzi.