Prima pagină » Bursa Barfelor » Nu o să credeți așa ceva. Mare politician din târg, prins cu sticla de băutură pe stradă
Nu o să credeți așa ceva. Mare politician din târg, prins cu sticla de băutură pe stradă

Nu o să credeți așa ceva. Mare politician din târg, prins cu sticla de băutură pe stradă

05 mai 2020, 04:00,
în Bursa Barfelor

Babetele bârfitoare vă mai povestesc acuma ceva despre un gogâldău de pe la noi din târg ajuns într-un hal fără de hal de o vreme încoace. Babetele cele hâtre au ieșit zilele trecute la cumpărături în intervalul permis de autorități, firește, să mai ia una-alta în vremurile astea grele. Pe stradă însă au văzut o veche cunoștință care alerga ca disperatul cu o sticlă în mână. Derutatul Mariusică Brobodea avea la el o sticlă din aia de băutură desfăcută și oleacă consumată. Da, ați citit bine. O sticlă de băuturică care merge ca unsă când e lumea cu susul în jos. Pentru Mariusică Brobodea se face însă o excepție, că el are conștiința încărcată greu de tot după toate cele pe care le-a făcut.

Mariusică nu mai pare întreg la minte de ani buni, iar faza cu sticla e un semn că a luat-o razna rău de tot. Mai bine s-ar duce la mănăstire, să se facă călugăr, să se roage și să fie iertat de toate cele. Mariusică al nostru are multe greșeli pe cap cam greu de iertat. Cea mai mare și zguduitoare e legată de Mădălina, Dumnezeu să o ierte! Femeia s-a dus cu zile, că ăsta numai de ea nu a avut grijă. Babetele s-au uitat de câteva ori la el acolo pe stradă să vadă dacă chiar Mariusică se căiește sau așa e el, mai bețiv. Are de ales, ori se îndreaptă, ori se afundă în ură și prostie așa cum a făcut de când se știe el.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Veste bună pentru pensionari, pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”. Anunțul a fost făcut de minidtrul Muncii. „Pachetul de solidaritate” pentru pensionari este analizat de autorități și are în vedere suplimentarea veniturilor pentru un număr important de beneficiari. Măsurile propuse ar aduce sume în plus pentru aproximativ 2,8 milioane de persoane vârstnice, iar […]
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 aprilie 2026
04 aprilie 2026