Prima pagină » Actualitate » Numărul infectărilor cu tulpina Delta a crescut de 5 ori în 8 săptămâni. Sunt 5 decese, toate la persoane nevaccinate
Numărul infectărilor cu tulpina Delta a crescut de 5 ori în 8 săptămâni. Sunt 5 decese, toate la persoane nevaccinate

Numărul infectărilor cu tulpina Delta a crescut de 5 ori în 8 săptămâni. Sunt 5 decese, toate la persoane nevaccinate

27 iul. 2021, 17:51,
în Actualitate

Numărul infectărilor cu varianta Delta a coronavirusului SARS-CoV2 a crescut de 5 ori în ultimele săptămâni, ajungând la 127 de cazuri, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Până acum au fost confirmate 5 decese, toate la persoane care nu erau vaccinate împotriva COVID-19.

„Până pe data de 25 iulie au fost confirmate 127 de cazuri de infecţia cu varianta virală Delta, practic cu 26 de cazuri mai mult decât în săptămâna precedentă. Evoluţia săptămânala a proporţiei cazurilor confirmată cu varianta Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la valoare de 1,5% în săptămâna 21 la peste 6,8% în săptămâna 29. Este o creştere de circa de cinci ori a numărului de cazuri cu varianta virală Delta în ultimele opt săptămâni”, a spus Gheorghiță într-o conferință de presă.

Trend crescător al cazurilor generate de Delta

„Mai mult decât atât, din procentul secvenţierilor efectuate în ultima săptămână, mai mult de jumătate dintre ele au avut rezultat variantă virală Delta comparativ cu săptămâna precendentă, săptămâna 28 în care din totalul secvenţierilor efectuate 33% au avut ca rezultat varianta Delta”, a adăugat el.

„Există un trend crescător al cazurilor generate de varianta virală Delta, care este mult mai contagioasă se răspândeşte mult mai uşor în rândul populaţiei nevaccinate şi care poate să asocieze un risc mai mare de spitalizare, estimat la 2,5 ori faţă de infecţia cu variantele anterioare, mai ales dacă vorbim de populaţie nevaccinată, populaţie vulnerabilă, populaţie vârstnică care pot avea un risc crescut de evoluţie către forme severe de boală, care necesită spitalizare”, a mai spus el.

El a precizat că 50% dintre cazuri se află în 28 de focare, dintre care 22 sunt de familie, iar 6 de colectivitate.

42 de cazuri, adică 33%, nu au legătură epidemiologică cu focarele, ceea ce poate însemna că există transmitere comunitară.

Cele mai multe cazuri, 31, au fost înregistate în București, urmat de Argeș (23), Ilfov (19) și Bacău (17).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
30 septembrie 2026
30 septembrie 2026