Prima pagină » Economic Local » Numeroși ieșeni care refuză să se legitimeze pe stradă, sancționați de oamenii legii
Numeroși ieșeni care refuză să se legitimeze pe stradă, sancționați de oamenii legii

Numeroși ieșeni care refuză să se legitimeze pe stradă, sancționați de oamenii legii

04 apr. 2020, 04:00,
Vlad Alexa în Economic Local

Un număr tot mai mare de cetățeni refuză să se legitimeze în fața oamenilor legii, deși este perioadă de criză. Amenzile sunt pe măsură, cei care nu oferă informații cu privire la propria identitate la cererea polițiștilor fiind nevoiți să scoată din buzunar câteva sute de lei pentru a plăti sancțiunile.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Ordine Publică au sancționat contravențional conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă în valoare de 700 lei, pe N.C. întrucât, cu ocazia legitimării, a refuzat să dea relații pentru stabilirea identității sale sau de a se legitima cu actul de identitate”, au declarat oficialii Poliției Locale Iași.

Măsuri speciale aplicate de polițiștii locali

Poliția Locală Iași a anunțat și faptul că se impun măsuri speciale în această perioadă. Este vorba despre măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, precum și prevederile ordonanțelor privind măsurile de prevenire a raspândirii COVID-19.

„Nerespectarea Ordonanței Militare 1 din 2020 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului 1din 1999, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Iași vor identifica încălcări ale prevederilor prevăzute în Ordonanța militară nr. 1/2020 și Ordonanța militară nr. 2/2020, vor întocmi procese-verbale de constatare a contravenției, conform legislației în vigoare”, au declarat oficialii Poliției Locale Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iunie 2026
04 iunie 2026