Un apartament situat în comuna Miroslava, județul Iași, este scos la vânzare de executorii judecătorești. Procedura este programată la finalul lunii august 2022. Executarea este realizată din cauza unor datorii acumulate de o societate comercială
Executorii judecătorești din Iași pregătesc o serie nouă de licitații pentru valorificarea bunurilor ce aparțin debitorilor. Astfel, pe data de 25.08.2022 este programată procedura pentru vânzarea unui imobil din comuna Miroslava, județul Iași, ce aparține societății Riana SRL.
„Creditorii urmăritori sau intervenienți nu au obligația de a depune garanția de participare la licitație. De asemenea, sunt dispensate de depunerea garanției de participare la licitație persoanele care, împreună cu debitorul, au asupra imobilului urmărit un drept de proprietate comună pe cote-părți sau sunt titulari unui drept de preemțiune, după caz. Toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului sunt somați să anunțe executorul judecătoresc înainte de data stabilită pentru vânzarea imobilului, sub sancțiunea de a nu li se mai lua în considerare”, se arată în anunțul executorului judecătoresc Mihai Florea.
Executorii au scos la vânzare și un apartament de pe strada Eternitate.
O afaceristă din Iași este vânată de executori din cauza datoriilor
Societatea Riana SRL care datorează sume importante băncii TBI Bank este controlată de Mariana Homoranu. Executorii scot la vânzare un apartament cu două camere, situat în satul Valea Adâncă, pe strada Pepinierii, nr. 7, etajul 1. Se mai adaugă și o boxă situată la demisolul blocului. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire pentru imobil, de 240.975 de lei, aproape 48.000 de euro. Societatea Riana SRL are ca obiect de activitate „comerțul cu amănuntul”. În 2021, a înregistrat o cifră de afaceri de 483.346 de lei, pierderi de 113.217 lei, datorii de 953.175 de lei, precum și un număr de 4 angajați. Contactată de reporterii BZI, Maria Homoranu a precizat că riscă să-și piardă locuința din cauza pandemiei.
„Am luat un credit de la TBI, am avut un magazin care a funcționat până în 2019. După nu a mai mers și nu am mai putut plăti. Cu asta m-am ales după atâția ani de muncă, este singura mea locuință. Trebuie să mai dau vreo 190.000 de lei. Lumea ar trebui să știe că apartamentul este în garanție la CEC Bank”, a declarat femeia.
Au fost organizate sesiuni și pentru vânzarea altor imobile.
Au fost scoase la vânzare și alte proprietăți
Nu în ultimul rând, executorii judecătorești din Iași au reluat și licitația pentru valorificarea unui apartament situat în blocul T3A, sc. B, et. 3, de pe strada Străpungere Silvestru, în apropierea Pasajului Octav Băncilă. Imobilul este compus din două camere, cu o suprafață utilă de 52,03 mp, la care se adaugă două balcoane, cu o suprafață utilă de 8,86 mp. Apartamentul este situat la etajul al treilea al blocului. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire a licitației de 425.000 de lei, adică 85.000 de euro. Procedura este organizată de creditoarea Garanti Bank SA care are de recuperat creanțe de la garanții ipotecari Constantin Ciobanu și Aristița Ciobanu. La procedurile trecute, imobilul a fost adjudecat în favoarea unui anumit de Daniel Bogdan Oprescu, dar nu a achitat suma cerută prin procesul verbal de adjudecare.
O afaceristă din Iași este vânată de executori după ce la prima licitație nu s-a reușit vânzarea apartamentului din comuna Miroslava.
La riana, magazin alimentar situat pe str garii, vanzarile mergeau f bine, nu e vb de pandemie ci de caracterul infect al individei!
Roata vietii se invarte. Pe vremuri, individa avea mari relatii la Parchet, prin intermedius contabilului de acolo. A nenorocit niste oameni. Scum e randul ei.
Dumnezeu sa o ierte! RIP Riana!
Pai 48 de mii apartament în Miroslava e ieftin? Mie mi se pare fff mare. Da na acum e orașul Miroslava, scump Da face. Următoarea temtativa va fi la 75%, iar la 50% rezolva notarul, are mușterii pe banda la 24 de mii. Romanistan.