Pe rolul Curții de Apel Iași s-a judecat un alt dosar în care o altă victimă a violenței domestice își iartă agresorul. Deși prima instanță l-a condamnat pe inculpat la pedeapsă cu închisoare, victima sa cere punerea în libertate a acestuia. Totodată, victima renunță la orice fel de despăgubire.
O altă victimă a violenței domestice îl iartă pe cel care a lovit-o!
Un dosar de violență domestică, judecat în faza de apel, de magistrații de la Curtea de Apel Iași, a adus în prim-plan nu doar sancțiunea penală aplicată unui bărbat care a încălcat un ordin de protecție, ci și un gest neașteptat de iertare din partea victimei. În fața instanței, femeia a decis să renunțe la toate despăgubirile stabilite inițial și chiar a arătat că este de acord cu reducerea pedepsei, în speranța că familia lor ar putea găsi o cale de a merge mai departe.
Narcis Adrian Răus, în vârstă de 51 de ani, se află în arest preventiv în Penitenciarul Iași, fiind trimis în judecată pentru nerespectarea ordinelor de protecție emise împotriva sa. În septembrie 2025, magistrații de la Judecătoria Iași au dispus măsura arestării preventive pentru infracțiunea de încălcare a măsurilor prevăzute printr-un ordin de protecție provizoriu.
Potrivit dosarului, bărbatul nu ar fi respectat restricțiile impuse de autorități, fapt care a dus la deschiderea unui nou proces penal. În primă instanță, cazul a fost judecat în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, după ce inculpatul a admis faptele reținute în sarcina sa.
Instanța a analizat infracțiunea de distrugere și cea de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, care au fost considerate infracțiuni comise în concurs real. Judecătorii au stabilit o pedeapsă de șase luni de închisoare pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și 2 ani și 4 luni pentru cea de distrugere.
În aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni, instanța a constatat că faptele au fost comise în concurs real și, potrivit prevederilor Codului penal, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 4 luni de închisoare. La aceasta a fost adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 6 luni, respectiv 2 luni de închisoare.
În final, instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni de închisoare, care urmează să fie executată în regim de detenție.
A renunțat la plata despăgubirilor
Pe lângă sancțiunea penală, judecătorii au dispus și obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri civile în valoare de 15.000 de lei către partea vătămată.
Cu toate acestea, evoluția procesului a adus o schimbare neașteptată. În fața instanței de judecată, femeia a declarat că renunță complet la orice pretenții financiare.
„Nu am pretenția de niciun ban. Renunț la pretențiile civile, pentru că nu era casa noastră, ci era casa părinților lui. Consider că nu mi se cuvine nimic mie”, a spus Ioana Răus în sala de judecată.
Deși hotărârea primei instanțe stabilise plata despăgubirilor în valoare de 15.000 de lei, victima a arătat clar că nu mai dorește nicio sumă de bani.
Apelul formulat de inculpat vizează, printre altele, modificarea pedepsei stabilite și înlocuirea executării în penitenciar cu o pedeapsă suspendată sub supraveghere.
Avocata acestuia, Raluca Ionela Avram, a argumentat în fața instanței că există circumstanțe care ar justifica o măsură mai blândă.
„Solicităm desființarea sentinței și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Inculpatul a recunoscut faptele. Nu are antecedente penale, iar unul dintre cei trei copii are probleme grave de sănătate. Considerăm că o măsură preventivă neprivativă de libertate ar fi prielnică”, a declarat Raluca Ionela Avram.
Agresorul vrea să se întoarcă la copii
Potrivit acesteia, situația familiei este complicată, iar încarcerarea bărbatului afectează direct condițiile de trai ale celor trei copii.
„Încarcerarea lui afectează condițiile de trai ale minorilor, mai ales ale celui cu nevoi speciale”, a mai arătat avocata.
Victima, deși fusese persoană protejată prin ordinul de protecție, a declarat că este de acord cu solicitarea de reducere a pedepsei.
„Sunt de acord cu reducerea pedepsei și executarea acesteia sub supraveghere”, a spus Ioana Răus în fața judecătorilor.
În locul unei atitudini de confruntare, femeia a ales să transmită un mesaj de împăcare, invocând indirect situația dificilă a familiei și a copiilor.
În astfel de dosare, deciziile victimelor pot fi influențate de numeroși factori, cum ar fi: responsabilitatea față de copii, dependența economică sau dorința de a depăși conflictele din trecut.
În cazul familiei Răus, cei trei copii par să fie elementul central al încercării de reconciliere. Problemele grave de sănătate ale unuia dintre ei au fost invocate, în mod repetat, în fața instanței drept argument pentru o soluție mai puțin severă.
La finalul ședinței, inculpatul a avut și el un scurt cuvânt.
„Îmi pare rău și sunt de acord cu ce a spus doamna avocat”, a declarat Narcis Adrian Răus, exprimându-și regretul pentru situația care a dus la proces.
Deși pedeapsa stabilită în primă instanță este una privativă de libertate, apelul aflat pe rol ar putea schimba modul de executare al acesteia. Instanța urmează să analizeze argumentele apărării, poziția victimei și situația familială înainte de a lua o decizie definitivă.
Pe rolul Curții de Apel Iași s-a judecat un alt dosar în care o altă victimă a violenței domestice își iartă agresorul – cel mai probabil pentru că sunt trei copii la mijloc. De asemenea, victima a renunțat la orice despăgubire din partea inculpatului.
O buna crestina.