Prima pagină » National » O autospecială de poliție, implicată într-un accident pe DN2-E85! O șoferiță ar fi provocat impactul

O autospecială de poliție, implicată într-un accident pe DN2-E85! O șoferiță ar fi provocat impactul

10 mart. 2026, 18:10, 1 ,
Redacția BZI în National

O autospecială de poliție și o mașină condusă de o femeie de 52 de ani au fost implicate într-un accident rutier pe DN2-E85.

Accidentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie, în jurul orei 13:49, DN2-E85, mai exact în localitatea Ruginești.

O autospecială de poliție, implicată într-un accident pe DN2-E85

Conform primelor informații transmise de autorități, în timp ce se afla la volanul unei mașini, o femeie de 52 de ani a efectuat un viraj la stânga fără a se asigura și a izbit în plin autospeciala de poliție. În urma impactului, mașina polițiștilor s-a răsturnat pe câmp.

În autospecială se aflau doi polițiști și un tânăr de 22 de ani, elev aflat în practică. Acesta din urmă a suferit mai multe răni în accident și a fost transportat la spital.

Atât femeia, cât și polițiștul de la volanul autospecialei au fost testați cu aparatul etilotest, iar valorile au fost negative.

Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz și fac cercetări într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.

Ce au transmis autoritățile

„Astăzi, 10 martie a.c., pe DN2- E85, ora 13:49, în comuna Ruginești, a avut loc un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție și un autoturism.
Din primele verificări a rezultat că autospeciala de poliție se deplasa la o sesizare prin S.N.U.A.U. 112 în regim prioritar, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, către municipiul Focșani, moment în care autoturismul condus de o femeie, în vârstă de 52 de ani, din comuna Păunești, a efectuat virajul la stânga fără a se asigura, intrând în coliziune cu autospeciala.
În autospeciala de poliție se aflau doi polițiști și un elev de 22 de ani, aflat în practică. În urma impactului, elevul a fost rănit ușor și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, se arată în comunicatul autorităților.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
28 septembrie 2026
28 septembrie 2026