Irina Moroziuk, soţia internaţionalului ucrainean, Mykola Moroziuk, a fost pusă şef al grupării FC Lion din oraşul Lvov.
Aceasta a fost prezentată în cadrul unei conferinţe de presă ca noul preşedinte al echipei.
„Este singura femeie preşedinte din fotbalul de club ucrainean. Suntem mândri să avem printre noi o astfel de leoaică. Cu un aşa preşedinte nu avem voie să fim pe locul doi sau trei. I-am promis că vom lupta pentru victorie la fiecare meci”, se arată în comunicatul clubului din Lvov.
„Leii mei, este o mare onoare pentru mine de a fi preşedintele acestei echipe. Avem obiective importante, victoriile ne aşteaptă” a fost şi reacţia femeii de 30 de ani ajunsă în fruntea formaţiei al cărei simbol este leul.
Irina Moroziuk este soţia fotbalistul echipei turce Rizsepor, Mykola Moroziuk. Acesta are 14 selecţii pentru naţionala Ucrainei şi a evoluat în cariera sa şi pentru Dinamo Kiev înainte să ajungă în campionatul turc.