Prima pagină » International » O companie de închirieri autoturisme a anunțat falimentul. Firma a fost creată în 1918
O companie de închirieri autoturisme a anunțat falimentul. Firma a fost creată în 1918

O companie de închirieri autoturisme a anunțat falimentul. Firma a fost creată în 1918

23 mai 2020, 22:32,
în International

Compania de închirieri de mașini Hertz și-a anunțat falimentul. Prezentă la nivel mondial, firma funcționează din 1918 și a supraviețuit Marii Depresiuni, războiului mondial, dar și crizei din 2008. Anunțul a venit vineri noapte, dar informațiile privind iminența sa prăbușiseră oricum acțiunile Herz cu 30%. Va continua să funcționeze, sub protecția legii insolvenței, într-o încercare de reorganizare judiciară.

Analiștii consideră că, deși prăbușirea turismului la nivel mondial (implicit și cererea de închirieri de mașini) este principala cauză a falimentului Herz, întârzierea măsurilor de redresare, dar și schimbarea mult prea frecventă a managementului în ultimii ani au contribuit la aceasta. De la mijlocul lunii martie compania nu a mai încasat nimic, iar pe 12 mai președintele Kathryn Marinello declara că “Nicio afacere nu poate supraviețui cu zero venituri”. O săptămână mai târziu, ea a demisionat.

Totuși, au existat critici legate de măsurile de redresare, venite târziu, în condițiile în care Herz adunase oricum datorii de peste 18 miliarde de dolari, anterior pandemiei. Astfel, la finalul de martie, compania anunțase concedierea a 12 mii de angajați și trimiterea în șomaj tehnic a altor 4000, precum și anularea a 90% din comenzile de mașini noi, într-o încercare de a economisi 2,5 miliarde de dolari pe an. Analiștii au considerat acesta măsuri tardive, dând mai mari șanse de supraviețuirii crizei generate de Coronavirus pentru compania rivala, Avis. Falimentul său nu a fost, așadar, o supriză.

Înființată în 1918 la Chicago, Hertz a supraviețuit tuturor crizelor economice din cei 102 ani de existență, dar și celui de-al doilea război mondial. Compania operează 568 de mii de vehicule la nivel mondial și 12.400 de francize. O treime dintre ele sunt în aerporturile din întreaga lume.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa
Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT, iar echipa sa de bodyguarzi s-ar fi mobilizat imediat pentru a gestiona situația familiei sale. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost ridicat din trafic pe 21 septembrie 2026 și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Ulterior, acesta a […]
Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
24 septembrie 2026
24 septembrie 2026