National

O companie de tutun, cel mai mare plătitor de taxe din România: două miliarde de euro la bugetul de stat

Publicat: 22 mai 2021
Cel mai mare plătitor de taxe aduce la bugetul statului aproape două miliarde de euro, iar anul acesta este vorba, în premieră, despre o companie din domeniul tutunului și nu una din domeniul petrolului, așa cum se întâmpla până acum

Cel mai mare plătitor de taxe aduce la bugetul statului aproape două miliarde de euro, iar anul acesta este vorba, în premieră, despre o companie din domeniul tutunului și nu una din domeniul petrolului, așa cum se întâmpla până acum.

Obiceiurile din pandemie au schimbat top 5 al marilor contribuabili care plătesc împreună statului 30 de miliarde de lei.

Piaţa neagră a tutunului a scăzut constant în ultimii ani, ajungând în 2020 pentru prima oară la un nivel mai mic de 10%. Consecinţa imediată a fost că încasările la bugetul statului din această industrie au crescut simţitor.

Principalul contribuabil, o companie producătoare de tutun

De altfel, o companie producătoare de tutun a devenit principalul contribuabil.

„În 2020 am devenit cel mai mare plătitor de taxe din România. Contribuția noastră la bugetul statului a ajuns la 9,6 miliarde de lei, aproape 2 miliarde de euro. Asta a fost rezultatul reducerii semnificative a traficului ilicit”, a precizat CEO-ul British American Tobacco, Ram Addanki, pentru Antena 3.

Chiar şi în anul pandemiei, marile companii şi-au onorat obligaţiile fiscale. Fără aceşti bani, statul nu ar fi avut cum să acopere cheltuielile cu asistenţa socială şi salariile, aşa cum recunoştea anul trecut ministrul Finanţelor.

„Suntem fericiți, contribuția noastră a venit la timpul potrivit, atunci când statul avea cea mai mare nevoie”, a mai declarat Ram Addanki, CEO BAT.

Primele cinci companii din topul contribuabililor au adus, în total, bugetului statului, 30 de miliarde de lei. Nu doar de la jucătorii de pe piaţa tutunului statul a încasat mai mulţi bani. Şi companiile petroliere au continuat să îşi plătească taxele şi impozitele la timp, în ciuda rezultatelor financiare mai slabe.

„Rezultatele anului 2020 au fost semnificativ impactate. Cifra de afaceri a fost undeva la 20 de miliarde de lei faţă de 25 de miliarde de lei în anul precedent. Profitul net a fost undeva la 1,3 miliarde de lei faţă de 3,6 miliarde de lei în anul precedent şi sigur că ne-am redus şi investiţiile şi ne-am onorat toate obligaţiile faţă de bugetul de stat”.

Activitatea antreprenorilor a fost afectată de pandemie

Încă de la începutul acestui an, pandemia de coronavirus şi predictibilitatea redusă a deciziilor guvernamentale au fost identificate de antreprenori ca principalele evoluţii contextuale cu influenţă negativă asupra activităţii lor.

„Este foarte important pentru ca autorităţile române să înţeleagă că un business are nevoie de predictibilitate, echilibru şi taxare corectă”, a explicat Ram Addanki.

După industria tutunului şi cea a petrolului, sume importante au venit la bugetul de stat în 2020 de la companiile de producţie şi furnizare de energie electrică.





Adauga un comentariu