Un important proprietar din Iași a inaugurat, zilele acestea, o construcție inedită. Ea a fost realizată într-o zonă selectă a Iașului, anume în Grădina Botanică „Anastasie Fătu”. Aici, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a investit 500 de mii de lei. Este vorba despre o ceainărie amplasată într-un spațiu natural aparte și care a fost ridicată într-o manieră extrem de elegantă. Pe de altă parte, în urmă cu peste două săptămâni, „Cuza” a organizat un alt spațiu ultra-modern dedicat tinerilor antreprenori. Mai mult, de anul viitor, un imobil celebru din Copou, respectiv Casa Universitarilor, urmeză să fie reabilitat și modernizat. Peste un milion de euro vor fi investiți și aici
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a inaugurat Ceainăria din Grădina Botanică. La eveniment au fost prezenți: prof. univ. dr. Tudorel Toader, prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel Iancu – președintele Senatului de la „Cuza”, prorectori, decani și alți membri ai comunității academice. „Ne bucurăm că am finalizat acest spațiu frumos, în care vizitatorii Grădinii Botanice se vor putea odihni, vor putea savura un ceai, o cafea sau o băutură răcoritoare și vor putea achiziționa un suvenir cu însemnele Universității”, a declarat rectorul Toader. Inaugurarea a debutat cu o ceremonie de sfințire, oficiată de prof. univ. dr. pr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă.
Colindătorii i-au încântat pe cei prezenți
Evenimentul a continuat cu trei recitaluri de colinde, interpretate de un grup de copii de la Școala „Junior” de la „Cuza” și de două grupuri de studenți. La final, participanții au făcut turul Ceainăriei. Aceasta are o suprafață totală de 144 metri pătrăți, este situată în apropierea intrării principale și va fi deschisă publicului începând cu luna ianuarie a anului 2020. Vizitatorii vor putea achiziționa suveniruri cu însemnele Universității sau consuma băuturi non-alocoolice, dar și gustări produse la Cantina Universității. Investiția totală este de aproximativ 500.000 de lei.
Primul spațiu de co-working pentru studenți din Iași:
De asemenea, Universitatea „Cuza” din Iași a inaugurat, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR Nord-Est), primul spațiu de co-working pentru studenți din Iași: Rubik miniHub. Rubik miniHub este un spațiu de co-working care își propune să stimuleze creativitatea studenților, să le încurajeze spiritul antreprenorial și să le ofere oportunitatea de a lucra într-un mediu atractiv. Toate acestea ca să poată interacționa și implementa atât proiecte individuale, cât și de echipă. De asemenea, spațiul va găzdui și evenimente de promovare a programelor antreprenoriale dedicate tinerilor. Vor fi și workshop-uri, traininguri cu participare deschisă, susținute de reprezentanți ai companiilor partenere sau de serviciile specializate ale Universității „Cuza”.
Investiție de mii de euro
În spațiu, studenții vor beneficia de conexiune WiFi, prize pentru încărcarea dispozitivelor digitale și mobilier modular, pentru a implementa proiecte de echipă sau individuale. Investiția în acest proiect s-a ridicat la peste 13.000 de euro și a reprezentat un efort comun al partenerilor implicați. Spațiul de co-working Rubik miniHub propune studenților o nouă perspectivă asupra modului de interacțiune în academic, dar oferă și cadrelor didactice un spațiu alternativ pentru a lucra cu studenții. În acest spațiu, tinerii sunt încurajați să colaboreze, să își dezvolte ideile antreprenoriale, cu susținerea mentorilor din comunitatea Rubik Hub Piatra Neamț. De asemenea, Rubik miniHub va găzdui și evenimente de promovare a programelor antreprenoriale dedicate tinerilor, workshop-uri și traininguri cu participare deschisă, susținute de reprezentanți ai companiilor partenere sau de serviciile specializate ale Universității. Amenajarea spațiului permite și întâlniri cu angajatorii sau realizarea unor ședințe între membrii asociațiilor și ligilor studențești.
Urmează reabilitarea Casei Universitarilor Iași
Pe de altă parte, de anul viitor se va trece la reabilitarea și modernizarea Casei Universitarilor (CUI) din Copou. „Vorbim despre o investiție de peste un milion de euro. Deja a fost igienizat întreg spațiul. Aici, clădirea va rămâne una de patrimoniu. Opțiunea mea de a da o dublă funcționalitate acesteia, anume socio-culturală, și unde să existe săli de conferințe, dezbateri universitare și editoriale sau prezentări de carte. Va fi ceva complet schimbat”, a transmis rectorul Toader.
Hrubele unde multe personalități și-au plimbat pașii
Punctul esențial în această reabilitare, așa cum rectorul Toader scoate în prim-plan, este cel al hrubelor. „Este un loc pe care (hrubele de la CUI – n.r.) puțini dintre noi, cei care trăim în contemporan, le cunosc! Spun asta pentru că, la vremea vremurilor, probabil era un loc cunoscut și un loc apreciat. Casa, în ultimii ani, a fost concesionată unui întreprinzător privat. După un proces care a durat mulți, mulți ani, casa a reintrat în proprietatea Universității într-un stadiu de nefolosință, să spunem așa, asta pentru a evita cuvântul de degradare avansată. Acum, ce ne propunem sau, mai bine zis, ce cred că suntem obligați să facem este să reabilităm Casa Universitarilor, să-i redăm funcționalitatea pe care a avut-o dintotdeauna și cu care a intrat în conștiința comunității, până la urmă, de casă cu profil cultural, științific, social pentru Universitatea „Cuza”, pentru mediul academic ieșean în general. Interesant este că, inclusiv hrubele de care dispune clădirea, aflate în curtea interioară și care dau spre Bulevardul Carol, vor avea parte de reabilitare și restaurare, aici putând fi organizate evenimente- simbol unde să participe invitații noștri. Eu aș spune că, dincolo de istoria acestor hrube, este vorba de un loc interesant despre care istoricii ne vor spune faptul că multe, multe personalități și-au plimbat pașii, gândurile și faptele în spațiul la care facem referință”, a mai precizat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC.
Faimoasa Casa „Canta”, loc simbol al Iașului modern
Ca date istorice, actuala Casă a Universitarilor a aparținut logofătului Nicolae Canta. Ea a fost construită în jurul anului 1800 și refăcută complet în 1840. Proprietarul Canta a fost dregător în timpul domnie lui Mihai Sturdza și Grigore Ghica. „Iordache Cantacuzino- Canta a trăit între 1740 și 1826. A fost «Mare Logofăt» în Divanul Moldovei și a îndeplinit funcția de caimacam al Moldovei în perioada 19 septembrie – 28 octombrie 1802, între sfârșitul domniei lui Alexandru Șuțu și domnia a lui Alexandru Moruzi. Imobilul de acum este trecut în Lista Monumentelor Istorice din județul Iași. Pe de altă parte, legat de fosta Casă „Canta” este și o poveste romantică ce pleacă de la Maria Cantacuzino de Chavannes (1822-1898 – n.r.), faimoasă reprezentantă a boierimii din Moldova și cu importante legături ce țin de orașul Iași. Ea a acceptat să-i fie model soțului său, Puvis de Chavannes, pentru o serie de fresce ce o întruchipează pe Sfânta Genevieve – patroana Parisului.