Prima pagină » Economic Local » O firmă din București va moderniza sistemul de management local din comuna Holboca! Firma este singura care a depus ofertă la licitație
O firmă din București va moderniza sistemul de management local din comuna Holboca! Firma este singura care a depus ofertă la licitație

O firmă din București va moderniza sistemul de management local din comuna Holboca! Firma este singura care a depus ofertă la licitație

07 mart. 2026, 02:00, 1 ,
Alexandra MAISNER în Economic Local

O firmă din București, adică Vodafone România, ar putea moderniza sistemul de management local din comuna Holboca dacă va întruni toate condițiile din cadrul licitației. Contractul are o valoare de peste un milion de lei și are ca obiect „Execuție lucrări obiectiv: «Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente și digitalizarea transportului urban la nivelul comunei Holboca, județul Iași»”.

O firmă din București va moderniza sistemul de management local din Holboca dacă va câștiga licitația

Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), firma Vodafone România, administrată de Mahmut Nedim Baytorun, este singura care a depus oferta financiară în cadrul procedurii. Astfel, dacă va întruni condițiile cerute, în scurt timp, va semna contractul în valoare de 1.523.576 de lei, fără TVA. Acesta presupune modernizarea și extinderea iluminatului stradal din localitate.

„Continuăm să modernizăm și să extindem iluminatul public stradal. Înlocuim și celelalte becuri vechi, rămase pe unele alei din cartierul Dancu, cu lămpi noi, LED, economice. Suplimentăm iluminatul în zonele unde e nevoie de mai multă vizibilitate pe timp de noapte și continuăm să instalăm stâlpi și lămpi în parcările de la blocuri. Să fie mai ușor de parcat, de circulat, de locuit, indiferent de zonă”, a declarat primarul Neculai Pamfil, primarul din Holboca.

Este important de precizat că proiectul beneficiază de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Contractul are incluse și implementarea soluțiilor inteligente prin digitalizarea infrastructurii locale.

„Implementăm soluții inteligente ITS pentru spațiul public (Intelligent Transportation System). Pentru implementarea acestui proiect beneficiem de o finanțare de aproape 2 milioane de lei, bani pe care i-am accesat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Altfel spus, digitalizăm infrastructura locală dedicată mobilității: 2 stații smart pentru transportul public, cu două module – unul cu spațiu închis și unul semi-deschis, alimentate de panouri solare; panouri informative/afișaj digital; internet Wi-Fi; 12 prize pentru încărcare USB/USB-C; 12 pentru încărcare wireless smartphone; camere de supraveghere; sistem de iluminat interior și exterior; trusă de prim ajutor și defibrilator etc.”, a mai spus primarul din Holboca.

Primăria Holboca va reconstrui liceul din localitate

Liceul din Holboca va fi reconstruit după ce primăria a primit finanțarea de aproximativ 5 milioane de euro. Aceasta va fi asigurată prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”.

„La finalul lunii ianuarie 2026, am semnat contractul pentru finanțarea de aproape 5 milioane de euro, pe care am obținut-o recent prin Programul Național de Investiții «Școli sigure și sănătoase». Cofinanțarea noastră, din bugetul local: aproximativ 70.000 de euro. Altfel spus, am obținut de 70 de ori mai mult decât suma pe care trebuie să o acoperim noi din încasările locale. Bani nerambursabili”, a spus Neculai Pamfil, primarul din Holboca.

Totodată, trebuie precizat și că lucrările de reconstruire a școlii din Rusenii Vechi, comuna Holboca, avansează. Acestea au ajuns la un grad de finalizare de 30%. Valoarea investiției este de aproximativ 1,4 milioane de euro, cu finanțare, tot prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. În cadrul acestui proiect, valoarea asigurată din bugetul local al Primăriei Holboca este de 90.000 de euro.

Astfel, dacă va îndeplini condițiile cerute, firma din București, Vodafone România, va fi cea care va moderniza sistemul de management local din comuna Holboca.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate
Un cutremur de magnitudine 5,5 a lovit regiunea Junín din Peru, provocând cel puțin șase morți și 21 de răniți. Echipele de salvare continuă căutările în zonele afectate. Bilanțul provizoriu indică cel puțin șase persoane decedate, 21 de răniți și peste 300 de oameni afectați de seism, în timp ce echipele de intervenție verifică în […]
Cutremur puternic în Peru! Cel puțin șase morți și zeci de răniți. Operațiunile de căutare continuă în zonele afectate
Comentarii
  • Proiectul este facut cu dedicatie,numai Vodafon indeplineste conditiile de participare la licitatie.Sunt atatea firme in Iasi si in tara care nu pot participa la licitatie, dar aceiasi proiectanti care fac studiile de fezabilitate impun conditii tehnice pe care numai Vodafonele indeplineste.La fel se intampla la sisteme fotovoltaice se impun conditii pe care le indeplineste o singura firma.Nimeni din tara ceata nu vede si nu ia o masura sa restabileasca concurenta reala intre firme.Doar institutiile Uniunii Europene de unde vin banii mai pot rezolva ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 iulie 2026
21 iulie 2026