O femeie a transportat cocaină cu trenul de la Iași la București. Un alt inculpat face parte din clanul Colac
O tânără ieșeancă a transportat, în cursul anului trecut, 2025, droguri cu trenul pe ruta Iași – București. Femeia colabora cu unul dintre membrii clanului Colac, Mihai Colac. Bărbatul nu se afla la primul contact cu legea și nici cu drogurile.
O ieșeancă a transportat droguri cu trenul!
Un nou termen, care privește un membru al clanului Colac, s-a desfășurat la data de 5 mai, pe rolul Tribunalului Iași. Pe lângă Mihai Gheorghe Colac, și Paraschiva Dadace este inculpată într-un dosar ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Ședința a adus în prim-plan o serie de discuții privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor doi, modificări care ar putea influența cursul procesului și eventualele pedepse.
Potrivit datelor prezentate în instanță, inculpatul Mihai Gheorghe Colac se află în prezent în arest preventiv, fiind privat de libertate în Penitenciarul Iași. Acesta este judecat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, în baza unui rechizitoriu care, inițial, reținea comiterea faptei în formă continuată, prin cinci acte materiale distincte.
În luna august 2025, și inculpata Paraschiva Dadace a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. În prezent, este judecată în libertate.
În cadrul termenului din 5 mai, instanța a pus în discuție reducerea numărului de acte materiale reținute în sarcina inculpatului de la cinci la patru. Această modificare, deși poate părea una minoră la prima vedere, are implicații juridice semnificative, întrucât fiecare act material contribuie la stabilirea gravității faptei și, implicit, la individualizarea pedepsei. Din acest motiv, inculpatul ar putea beneficia de aplicarea unei pedepse mai reduse.
Femeia ar fi săvârșit o singură faptă
În ceea ce o privește pe inculpata Paraschiva Dadace, instanța a analizat oportunitatea schimbării încadrării juridice din formă continuată în formă simplă. Această modificare ar putea indica faptul că, în opinia instanței, activitatea infracțională a acesteia nu a avut caracterul repetitiv necesar pentru a fi încadrată ca infracțiune continuată.
Conform probatoriului administrat în cauză, Paraschiva Dadace ar fi avut rolul de a transporta drogurile pe ruta Iași – București, utilizând trenul ca mijloc de deplasare. Această metodă este frecvent întâlnită în astfel de dosare. Aceasta poate fi privită ca o modalitate mai puțin riscantă de transport, datorită volumului mare de pasageri și dificultății de control.
În fața instanței, poziția apărării a fost una clară. Avocata celor doi inculpați a declarat că este de acord cu schimbările propuse privind încadrarea juridică.
„Suntem de acord cu schimbarea de încadrare a ambilor inculpați”, a precizat aceasta în fața judecătorului.
La rândul său, inculpatul Mihai Gheorghe Colac a confirmat poziția apărării.
„Sunt de acord cu doamna avocat”, a spus inculpatul.
Aceeași poziție a fost exprimată și de Paraschiva Dadace, care a declarat în mod similar.
„Sunt de acord cu doamna avocat”, a concluzionat inculpata.
Aceste modificări ale încadrării juridice pot fi motivul obținerii unor pedepse mai blânde.
Mihai Colac nu este prieten cu legea penală
Un aspect important subliniat în cadrul ședinței este faptul că Mihai Gheorghe Colac nu se află la primul contact cu legea penală. Acesta a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni similare, legate de traficul de droguri. Recidiva reprezintă un factor agravant în stabilirea pedepsei, instanța fiind obligată să țină cont de antecedentele penale ale inculpatului.
În astfel de cazuri, judecătorii analizează nu doar faptele concrete deduse judecății, ci și conduita anterioară a inculpatului, pentru a evalua gradul de pericol social și probabilitatea de reintegrare în societate. Repetarea unor infracțiuni de aceeași natură poate conduce la aplicarea unor pedepse mai severe, tocmai pentru a descuraja comportamentul infracțional.
O tânără ieșeancă a transportat, în cursul anului trecut, 2025, droguri cu trenul pe ruta Iași – București. Aceasta a fost trimisă în judecată, alături de Mihai Colac, membru al clanului ieșean Colac.
Deci să înțelegem din articol că nu e la prima faptă penală legată tot de traficul de droguri, dar din câte ae vede beneficiază și el și complicea lui numai de clemență. Nu știu cum se face, dar drepturile omului se învârt numai pe deasupra infractorilor, coruptilor, traficantilor de droguri, in general a infractorilor! Ceilalți membri ai societății nu au dreptul la siguranță publică, la sănătate, la siguranța copiilor, etc. Doar infractorii au drepturi!
Nu este la prima faptă penală, toată familia Colac din Podul de Fier, părinți și copii, au stat în pușcărie pentru trafic de droguri și nu o singură dată. Mihai Colac zis ”Țambulea” nu se lasă de droguri nici mort pentru că justiția este prea blândă cu ei.
auzi clanul colac :))))) niste ciori de la gunoiere
Raj! Tambulea E un gunoi mic, nu l am văzut de ani de zile prin Pod De Fier! Ce şmecher este în Pod de Fier? Eu nu știu ce inseamna şmecheri! În zona a rămas Traficant Dinu cu frații Delea Germania și Gelu! Drogați berivi, își i au mereu bătaie!
Lăsați oamenii în pace,fiecare se descurcă cum poate și plătește daca este cazul,cu bani cu ani cu ce o fi acolo dar toată lumea plătește pt ce face așa că numai lătrați că legea face și drege numai pt unii…