Prima pagină » Titlurile zilei » O tânără din Iași și-a căutat cu disperare mama care a abandonat-o la naștere! Alina Elena Pâșu a reușit, în sfârșit, să o cunoască pe cea care i-a dat viață: „A mers la discotecă cu cineva, a fraierit-o să se culce cu el și așa am rezultat eu” – FOTO

O tânără din Iași și-a căutat cu disperare mama care a abandonat-o la naștere! Alina Elena Pâșu a reușit, în sfârșit, să o cunoască pe cea care i-a dat viață: „A mers la discotecă cu cineva, a fraierit-o să se culce cu el și așa am rezultat eu” – FOTO

13 ian. 2023, 02:00, 11 ,
în Titlurile zilei

Alina Elena Pâșu și-a căutat cu ardoare mama naturală timp de 14 ani, iar în toamna anului 2022 a reușit, în sfârșit, să o cunoască pe femeia care i-a dat viață. Tânăra în vârstă de 31 de ani mărturisește că întâlnirea nu a fost atât de emoționantă pe cât și-a imaginat, entuziasmul micșorându-se în decursul anilor în care timp a căutat-o

Alina Elena Pâșu a fost dată spre adopție la vârsta de doi ani, fiind crescută de o profesoară de la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Deși nu știa că este adoptată, Alina, acum în vârstă de 31 de ani, a simțit mereu că legătura dintre ea și mama sa este cam rece. La vârsta de 17 ani, bănuiala avea să i se confirme, iar de atunci Alina a făcut tot felul de demersuri pentru a-și găsi adevărata familie.

Alina Elena Pâșu și-a căutat cu disperare mama naturală timp de 14 ani

În luna octombrie 2022, Alina Elena Pâșu și-a cunoscut, în sfârșit, mama naturală, după 14 ani de căutări. Întâlnirea a fost emoționantă, dar tânăra mărturisește că i-ar fi plăcut să o cunoască pe cea care i-a dat viață mai devreme. Deși acum este mamă la rândul său, să-și cunoască mama naturală a fost unul dintre cele mai mari visuri.

„Mi-am găsit mama, este din comuna Bălțați. Am înțeles că o soră de-ale mamei a contactat-o pe doamna care s-a ocupat de dosarul meu și așa am luat legătura cu ea. Eu zic că, într-un fel, e cam târziu. Am încercat să fac demersurile când aveam 17 ani și 3 luni, dar nu aveam resurse, erau alte metode atunci și am renunțat. Acum am 31 de ani, sunt altfel, sunt matură, am un bebe, impactul nu a mai fost atât de mare, însă mama a plâns când m-a văzut.

La 17 ani, sigur, impactul ar fi fost mai mare, acum nu a mai fost emoția aia. Când mi s-a confirmat că sunt înfiată am plâns. Am cerut să-mi explice motivele pentru care m-a abandonat, dar mama adoptivă spune o chestie, mama mea naturală spune total altceva. Pe cine să cred? Nu am unde să verific. Angajații de la căminul unde am fost lăsată e posibil să fie pensionați, bunici naturali nu am, au murit.

Într-adevăr, dacă putea și dacă voia, putea să mă caute, dar, din câte am înțeles de la ea, mama adoptivă i-a interzis. Mama adoptivă neagă, spune că ar fi putut să vină să mă vadă. Adevărul nu am de unde să-l știu, le-am acceptat pe amândouă”, a mărturisit Alina Elena Pâșu.

Alina plănuiește ca în viitorul apropiat să-și cunoască frații

Alina Elena Pâșu a aflat că mai are încă trei frați, însă nu a reușit încă să-i cunoască. Tânăra i-a cerut informații mamei sale naturale și despre tatăl său, astfel că a aflat că ea este rodul unei aventuri.

„Mai am trei frați, dar sunt frați doar de pe mamă. Cu ei încă nu m-am văzut, poate mai încolo. Ei sunt mai mici decât mine. Nici pe tatăl meu nu am reușit să-l cunosc. Mama mi-a spus că a mers la discotecă cu cineva, a fraierit-o să se culce cu el și am rezultat eu. Am înțeles că el nu a mai vrut să aibă de-a face cu ea, nu mai știe nimic de el”, a declarat tânăra.

Alina a mai povestit că vorbește aproape zilnic cu mama sa naturală, îi trimite poze și chiar plănuiesc, în ciuda distanței care le desparte, să facă în așa fel încât să se viziteze.

„Vorbim aproape zilnic prin mesaje, am și sunat-o de câteva ori. Ținem legătura, îi trimit poze cu nepoata. Partea proastă este că ea stă în Verona și nu vine prea des în România. Eu m-am mutat în Timișoara, deoarece soțul și-a găsit aici un serviciu mai bine plătit și, fiind în concediu de creștere a copilului, am putut să ne mutăm cu ușurință. Nu știu cât o să poată să vină mama naturală în Timișoara. A zis că o să mă viziteze, dar n-o forțez”, a adăugat Alina Elena Pâșu.

Comentarii
  • Ciudata fiinta…

  • Ai pierdut timpul! Nu merita deranjul!

  • Și cu mama care te a adoptat și te a crescut , cum rămâne ? Că se vede că te a crescut frumos , arăți decent , ți ai făcut familie , ai avut sprijinul ei până la un punct. Cu profesoara cum rămâne ?

  • Cine-o face ca mama adoptiva (adica va adopta), ca ea sa pateasca. A luat un ghemotoc in casa, l-a hranit si l-a sters pe unde era necesar (ca aia care „o dat viati” l-a lasat in drum), apoi s-a ales cu umilinta. Ba ca a fost „rece” (la camin ar fi fost mai cald), ba ca e buna mama naturala.

  • Ce om poate sa-si paraseasca copilul? de ce sa o mai cauti? o jigodie!!!!!!

  • Nu te cunosc nici pe tine, nici pe d-na profesor si nici pe femeia care te-a nascut.
    Ar trebui sa iti fie RUSINE, Alina, pentru LIPSA RECUNOSTINTEI fata de d-na profesor, care este mama ta reala, care te-a iubit din prima secunda, care te-a ingrijit cand erai bolnava, care te-a alinat cand erai trista, care ti-a oferit o educatie aleasa (pe care nu ai fi primit-o la Baltati), care te-a facut OM.
    Toata agitatia asta de a o cunoaste pe cea care te-a nascut este o revolta impotriva lui Dumnezeu, care a ales-o pe d-na profesor sa iti fie mama.
    Ce importanta mai are motivul abandonului cand efectul lui a avut drept consecinta SANSA TA la o viata inzecit mai buna si lipsita de gijile de la Baltati.
    O secunda de placere la o petrecere in sat la ceas de seara, poate avea oricine.
    Dar ca sa faci OM dintr-un bebelus, mai rar.
    Nici acum, aceasta femeie care te-a nascut nu iti poate fi mama. Poti, eventual, sa ii fii recunoscatoare ca ti-a dat sansa sa o cunosti pe mama adevarata. Cine stie, poate ca e bine ca iti cunosti rudele in eventualitatea in care ai avea nevoie de un transplant sau de sange in cazul unei grupe rara. Dar sa ne rugam la Dumnezeu sa fim cu totii sanatosi.
    I-ai facut mamei tale viata grea si i-ai provocat multa durere cu aceste orgolii ale tale personale de a o cunoaste pe cea care a avut o aventura la ceas de seara.
    In curand, cat ai clipi din ochi, bebelusul de acum va ajunge adolescentul de 17 ani cu care s-a luptat mama ta. Iti doresc ca la acea varsta sa ai o viata mai usoara decat cea pe care a avut-o mama ta cand ai implinit 17 ani (cu sau fara 3 luni).
    Iar pentru mama ta, ma rog la Dumenzeu sa ii indrume copilul pe calea cea buna.
    Daca as fi in locul tau, m-as intoarce la mama care m-a crescut si as depune actele pt adoptie, pentru a oferi unui copil amarat sansele pe care le-ai avut tu.

  • @O-mama : Tu citești ce ai scris? A fost alegerea ei. Nu toți oamenii fac același alegeri în viață. De ce nu să își cunoască mama naturală?

  • Este strict alegerea Alinei ca a vrut să cunoască mama ei naturală. Unii nu au ce face pe acasă și își dau cu părerea aiurea. Fiecare om face alegerile în viață cum vrea, oamenii sunt diferiți.

  • Corect! Mama care te-a crescut merita tot respectul si binecuvantarea cereasca! Mama naturala,dupa o aventura, s-a debarasat de copilul ei, fara nici un regret! Gandeste cu sufletul, judeca cu intelepciunea mintii si cu dreptate! Sa nu-ti para rau mai tarziu!

  • Un articol de kkt…nu știți cu ce sa mai umpleți aceste rubrici. Iar fata asta ar trebui sa-i poarte respect acelei persoane care a avut grija de ea și care a crescut-o. Seara buna!

  • Moștenești aceleași gene ca și mama ta….o târâtură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`