Prima pagină » Actualitate » Obligațiile de completare și depunere a declarațiilor de avere și interese sunt valabile și trebuie respectate. Ce spune Agenția Națională de Integritate
Obligațiile de completare și depunere a declarațiilor de avere și interese sunt valabile și trebuie respectate. Ce spune Agenția Națională de Integritate

Obligațiile de completare și depunere a declarațiilor de avere și interese sunt valabile și trebuie respectate. Ce spune Agenția Națională de Integritate

05 iun. 2025, 19:21,
Redacția BZI în Actualitate

Agenția Națională de Integritate (ANI) a transmis joi, 5 iunie, un comunicat prin care aduce clarificări importante referitoare la completarea, depunerea și transmiterea declarațiilor de avere și de interese, în contextul deciziei Curții Constituționale din 29 mai 2025, care a declarat neconstituționale articolele referitoare la includerea veniturilor soților și copiilor în declarația de avere și publicarea acestor documente.
ANI precizează că, potrivit articolului 147 alin. (4) din Constituția României, efectele unei decizii a Curții Constituționale (CCR) devin aplicabile doar de la data publicării în Monitorul Oficial.

Obligațiile de completare și depunere a declarațiilor de avere și interese sunt valabile și trebuie respectate

Până la acel moment, legea rămâne în vigoare, iar obligațiile de completare și depunere a declarațiilor de avere și interese sunt valabile și trebuie respectate.

„Persoanele prevăzute de Legea nr. 176/2010 au în continuare obligația de a completa, depune și transmite declarațiile de avere și de interese în conformitate cu modalitatea stabilită de actul normativ menționat”, se arată în comunicatul ANI. Declarațiile trebuie completate integral, incluzând informațiile despre veniturile, bunurile și obligațiile soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținere.

De asemenea, responsabilitatea publicării acestor declarații revine instituțiilor și autorităților publice în care își desfășoară activitatea persoanele obligate de lege, acestea având obligația să le afișeze pe site-urile proprii.

Limită pentru depunerea declarațiilor anuale este luni, 16 iunie 2025

ANI reamintește că termenul limită pentru depunerea declarațiilor anuale este luni, 16 iunie 2025, întrucât termenul legal, 15 iunie, cade într-o zi nelucrătoare.

Prin Decizia de joi, 29 mai, Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituționale dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. d) și art. 12 alin. (6) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. Motivul? Publicarea declarațiilor de avere și interese pe site-urile instituțiilor publice și pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI) aduce o atingere nejustificată dreptului la viață privată, astfel cum este consacrat de art. 26 din Constituție și interpretat în lumina standardelor europene.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia
Un șofer român de camion a fost reținut în Bulgaria după cele două accidente în lanț de pe autostrada Trakia. 11 persoane au murit, 51 au fost transportate la spital, iar anchetatorii verifică împrejurările primului impact. Bărbatul a fost audiat o dată, însă urmează să fie din nou interogat, cu ajutorul unui traducător, pentru stabilirea […]
Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
11 noiembrie 2026
11 noiembrie 2026