Prima pagină » Eveniment-Social » Octombrie în acorduri: recitaluri clasice și interbelice la Palatul Culturii

Octombrie în acorduri: recitaluri clasice și interbelice la Palatul Culturii

08 oct. 2025, 09:20,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Palatul Culturii, continuă seria prin organizarea a două evenimente muzicale de excepție, ce vor avea loc în zilele de marți, 14 și 21 octombrie 2025, începând cu ora 19:00, în Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași. Aceste seri speciale vor oferi publicului prilejul de a asculta artiști renumiți și de a se bucura de programe muzicale unice și variate, într-un cadru arhitectural deosebit, dedicat artei și culturii.

Pe 14 octombrie, pianistul Daniel Dascălu prezintă Continuum, un recital desfășurat ca un fir muzical neîntrerupt, în care fiecare lucrare se împletește firesc cu următoarea. De la calmul pastoral al lui Bach la intensitatea lui Mozart și Beethoven, trecând prin rafinamentul meditației contemporane semnate Glass și Pärt, muzica revine, transformată, la punctul de plecare. Un traseu muzical ce invită la reflecție și metamorfoză.

Marți, pe 21 octombrie, publicul este invitat la un recital inedit de muzică interbelică și poezie de dragoste, La fereastra cu pisică, ce aduce laolaltă talentul actriței Daniela Nane, al interpretei Georgiana Mototolea, al tenorului Octavian Ene, violonistului Gabriel Stănescu și pianistului Ethan Schmeisser. Spectacolul ne va purta într-o incursiune nostalgică prin eleganța și farmecul Micului Paris, cu ecouri din vechile taverne de la șosea, povești de iubire și umor fin. O oră de evadare într-un univers boem, unde muzica și cuvântul reînvie spiritul unei epoci apuse.

Proiectul Concert la Palat a apărut din dorința de a pune în valoare spațiul mirific al Palatului Culturii, nedespărțit de sonoritățile muzicii clasice interpretate la nivel sublim.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria Ateneului, de la tonomatele amplasate la instituție și Sala Unirii, sau online de pe paginile https://www.ateneuiasi.ro/class/concert-la-palat-continuum/ și https://www.ateneuiasi.ro/class/la-fereastra-cu-pisica/

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 august 2026
23 august 2026