Local

Odată cu încălzirea vremii vine și pericolul căpușelor: „Trebuie evitate zonele în care vegetația este înaltă”

Publicat: 16 mai 2023
_____ Vizualizări 2 Comentarii
Odată cu încălzirea vremii vine și pericolul căpușelor Trebuie evitate zonele în care vegetația este înaltă
Cu atât mai puțin, nu avem voie să încercăm să o tragem. Cel mai indicat lucru este să ne prezentăm de urgență la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași

Este un fenomen greu de controlat, mai ales că vremea s-a încălzit, iar oamenii sunt dornici să iasă în aer liber. Riscul de a veni în contact cu aceste căpușe este mai mare în zonele împădurite sau la marginea pădurilor, în locurile cu vegetație densă și înaltă, unde se creează umiditate. În aceste condiții, este important să ne protejăm, dar și să știm ce trebuie să facem dacă suntem mușcați de o căpușă. Primul pas este conștientizarea faptului că venirea căldurii aduce cu sine și pericolul acesta

Este foarte important să nu atingem căpușa și să ne prezentăm de urgență la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, unde, după discuțiile cu un medic specialist, să se clarifice dacă este vorba despre o căpușă. Mai mult decât atât, este indicat să nu folosim pensete sau alte ustensile cu care să o îndepărtăm, pentru că există riscul de a nu reuși să scoatem tot.

„În momentul de față, vremea este încă rece. Cu toate acestea, zilele călduroase sunt din ce în ce mai frecvente. În consecință, populația a început deja să se bucure de natură, dar odată cu aceste bucurii vin și pericole la care ne putem expune, aici discutăm despre pișcătura de căpușă”, declară dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Pericolul căpușelor este tot mai mare și puțini ieșeni știu cum să se comporte în cazul unei mușcături

poză căpușe
Primul pas este prevenția, care se poate face printr-o îmbrăcăminte adecvată. Aceasta trebuie să acopere cât mai mult din suprafața corpului

Medicii specialiști trag un semnal de alarmă pentru ceea ce înseamnă mușcătura de căpușă, pentru că mulți ieșeni nu știu cum ar trebui să se comporte în acest caz. Primul pas este prevenția, care se poate face printr-o îmbrăcăminte adecvată. Aceasta trebuie să acopere cât mai mult din suprafața corpului.

„Ca și prevenție, cel mai bine este să purtăm tot timpul pantaloni lungi, șosete de o dimensiune mult mai mare și, desigur, încălțări adecvate, aici mă refer la adidași, încălțăminte care să ne acopere piciorul. Vom evita zonele în care vegetația este înaltă, iar în momentul în care vom observa o posibilă căpușă atașată de oricare din părțile corpului nostru, în niciun caz nu o vom traumatiza din punct de vedere mecanic.

Adică nu o vom smulge, nu o tragem. Ne prezentăm imediat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, în așa fel încât medicul specialist să analizeze și să vadă exact dacă este vorba de o căpușă. Extracția căpușei și în special a capului acesteia este foarte importantă, pentru că nu trebuie să rămână niciun rest. În momentul respectiv se inițiază un tratament profilactic cu antibiotice”, declară dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Căpușele nu se scot cu penseta

 poză Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași
Este foarte important să nu atingem căpușa, și să ne prezentăm de urgență la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, unde după discuțiile cu un specialist să se clarifice dacă este vorba într-adevăr despre o căpușă

Leacurile băbești, deși multe, sunt cele care pot înrăutăți situația. Din acest motiv, medicii ne sfătuiesc să nu folosim substanțe, pensete sau alte ustensile. Cu atât mai puțin, nu avem voie să încercăm să o tragem. Cel mai indicat lucru este să ne prezentăm de urgență la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași.

„În momentul în care observăm sau bănuim că am fi pișcați de o căpușă, nu stoarcem locul respectiv sau nu încercăm folosirea leacurilor băbești, să turnăm diferite substanțe pe insecta pe care o bănuim că a fi căpușă sau să o scoatem cu alte metode, care de cele mai multe ori ne fac mai mult rău decât bine”, declară dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Ce boli pot transmite căpușele

Căpușele, prin mușcătura lor, sunt factori de risc în transmiterea unor boli ca babesioza ce are simptome asemănătoare răcelii – febră, dureri musculare, senzație de oboseală. Se tratează cu antibiotic. Boala Lyme – cele mai importante simptome sunt febra, durerile de cap, erupțiile la nivelul pielii. Se răspândește în decurs de câteva zile și se tratează cu antibiotice. Encefalita de căpușă – simptomele importante sunt febra, durerile de cap, amețelile, dureri ale articulațiilor, dar și simptome neurologice. Febra hemoragică de Crimeea-Congo care se manifestă prin febră mare, amețeală, sensibilitate la intensitatea luminii, dureri abdominale, stări de greață.

Din acest motiv, pericolul căpușelor este unul mare, care trebuie prevenit la timp, pentru a nu se ajunge la boală.

Comentarii
  • Nu se face nici o inlaturare a capusei la spitalul de boli infectioase. Se uita la tine ca @;&49;9:@/ si te trimit la urgente, unde stai 100 de ani

Adauga un comentariu