Ministerul Educației anunță marți, 1 noiembrie, că descurajează practicile unităților de învățământ care trec la „orarul de iarnă” și reduc durata orelor și a pauzelor. Ministerul Educației menționeză că, în fundamentarea acestor decizii, școlile invocă art.11, alin. (8) din ROFUIP:
„În situații speciale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității de învățământ, cu informarea inspectoratului școlar”, precizează ministrul Educației.
Ministrul Ligia Deca, despre orarul de iarnă practicat de unele școli
Ministerul Educației spune că a trimis inspectoratelor școlare o adresă prin care a solicitat ca școlile să fie susținute să-și păstreze orarul normal:
„Date fiind pierderile în învățare generate de perioada pandemiei, orice MINUT de școală contează. De aceea, am trimis inspectoratelor școlare o adresă prin care am solicitat ca școlile să fie susținute să-și păstreze orarul normal, manifestându-ne dezaprobarea față de obiceiul trecerii la „programul de iarnă”. Rugăm, pe această cale, directorii, profesorii, elevii și părinții să susțină apelul pe care l-am lansat și să depună toate eforturile, astfel încât să nu mai existe practici și acțiuni ce pot conduce la pierderi de învățare”.
„Am emis recomandarea preventiv, ținând cont de petiția semnată de părinți și de două situații punctuale semnalate de colegii jurnaliști. În aceeași adresă, am cerut să ne fie comunicate alte situații punctuale de schimbare a orarului”, transmite Ligia Deca.