Prima pagină » National » Pădurar bătut după ce a denuțat furtul ilegal de lemn
Pădurar bătut după ce a denuțat furtul ilegal de lemn

Pădurar bătut după ce a denuțat furtul ilegal de lemn

18 oct. 2019, 23:15,
în National

Încă un pădurar a fost bătut crunt. S-a întâmplat, de această dată, la Moldoviţa, în Suceava. Aceasta după ce, în ultimele zile, un silvicultor a fost ucis în stil mafiot și altul a fost lovit cu mașina de hoții de lemne.

Incidentul a avut loc ieri în jurul orei 15.00, când pădurarul era în timpul serviciului. În localitatea Moldovița a fost chemat să stea de vorbă cu un bărbat. Inițial, au discutat pașnic, dar apoi agresorul, supărat că pădurar a făcut mai multe denunțuri legate de furturile de lemne din pădurile din zonă, l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele. Deși erau mai multe persoane de față, nu a intervenit nimeni, povestesc apropiații pădurarului.

Bărbatul nu a depus inițial plângere la poliție, pentru că i-a fost teamă. El a povestit unui apropiat ce a pățit, iar astăzi a fost sfătuit să meargă la spital și la poliție.

Până în acest moment, nu a fost depusă o sesizare la poliție, dar polițiștii din Câmpulung Moldovenesc s-au autosezisat și au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`