Un incendiu de proporții a distrus, luni, 3 august 2026, vila din Chitila în care locuiesc vrăjitoarea Vanessa și soțul acesteia, Nat Mincă. Imobilul, cunoscut în spațiul public drept „Palatul Vrăjitoarelor” și evaluat la aproximativ 500.000 de euro, a fost cuprins rapid de flăcări, iar pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru a împiedica extinderea incendiului la clădirile din apropiere. La câteva zile după incident au apărut și primele informații privind cauza probabilă a incendiului.
Instalația electrică, principala ipoteză luată în calcul la incendiu de la palatul vrăjitoarelor
Potrivit informațiilor apărute după incendiu, anchetatorii verifică varianta potrivit căreia focul ar fi izbucnit după supraîncălzirea instalației electrice, provocată de funcționarea unui aparat de aer condiționat.
Incendiul s-a extins cu rapiditate în întreaga clădire, iar flăcările au cuprins inclusiv mansarda imobilului. Din cauza intensității focului și a riscului ca acesta să se propage la construcțiile învecinate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a mobilizat mai multe autospeciale de stingere.
În imaginile surprinse la fața locului se putea observa un fum dens și negru care se ridica deasupra zonei, incendiul fiind vizibil de la mare distanță.
Copiii familiei ar fi încercat să stingă focul
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, înainte de sosirea pompierilor, copiii familiei ar fi încercat să stingă incendiul folosind un recipient despre care credeau că este plin cu apă.
Ulterior s-ar fi constatat însă că în recipient se afla parfum, iar lichidul inflamabil ar fi alimentat și mai mult flăcările. În loc să oprească incendiul, tentativa de stingere ar fi contribuit la propagarea rapidă a focului către nivelul superior al vilei.
În urma incendiului, clădirea a suferit distrugeri importante, iar mare parte din bunurile aflate în interior au fost compromise.
Pe lângă pagubele produse construcției, presa a relatat că în locuință s-ar fi aflat și o sumă considerabilă de bani păstrată cash.
Potrivit informațiilor publicate, flăcările ar fi mistuit inclusiv acești bani, însă valoarea exactă a sumei nu a fost confirmată oficial de autorități.
Ancheta privind cauza exactă a incendiului este în desfășurare, iar concluziile oficiale urmează să stabilească modul în care a izbucnit focul.
Cine sunt Vanessa și Nat Mincă
Imobilul din Chitila este cunoscut în spațiul public drept „Palatul Vrăjitoarelor”, fiind asociat cu Roxana Lider, cunoscută sub numele de Vanessa, și cu soțul acesteia, Nat Mincă.
Numele lui Nat Mincă a devenit cunoscut la nivel național în anul 2020, după uciderea lui Emi Pian, fostul lider al clanului Duduianu. Deși nu a fost pus sub acuzare în dosarul de omor, numele său a fost frecvent menționat în presă în legătură cu presupuse conflicte și datorii provenite din jocuri de noroc ilegale.
În trecut au apărut și informații potrivit cărora Nat Mincă și soția sa ar fi locuit o perioadă în Los Angeles. Presa a relatat atunci că acesta ar fi intrat în atenția autorităților americane în urma unor suspiciuni privind implicarea într-o rețea de fraudare a cardurilor bancare, acuzații care nu au fost confirmate printr-o condamnare.
Deocamdată, autoritățile nu au anunțat oficial cauza incendiului și nici valoarea exactă a pagubelor produse în urma distrugerii vilei din Chitila. Ancheta este în desfășurare, iar rezultatele expertizelor vor stabili dacă focul a fost provocat exclusiv de o defecțiune tehnică sau dacă au existat și alți factori care au contribuit la izbucnirea incendiului.
Vrăjitoarea Vanessa va viziona verbal viitoarele viziuni. V-am vorbit.
Nu a putut face o vrăjeală să stingă focul? 🤦♂️