Local

Pandemia și-a pus amprenta pe compania Te-Rox Prod. Angajații sunt trimiși în șomaj tehnic, după o săptămână în concediu fără plată

Publicat: 14 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pandemia și-a pus amprenta pe compania Te-Rox Prod. Angajații sunt trimiși în șomaj tehnic după o săptămână în concediu fără plată
Te-Rox Prod

Angajații de la Te-Rox Prod SRL Pașcani trec printr-o perioadă dificilă după ce au intrat în șomaj tehnic pentru o săptămână. În prealabil aceștia au stat o săptămână în concediu fără plată. Conform informațiilor existente se pare că situația s-ar putea repeta în apropierea Sărbătorilor de Paște.

Angajații au fost informați încă de acum trei săptămâni de zile despre această posibilitate. Deși angajatorul a încercat să îi trimită pe angajați în șomaj tehnic pentru mai multe zile, statul nu oferă această posibilitate.

Unde investește Doina Cepalis cele 10 milioane de euro obținute din vânzarea companiei Te-Rox Prod? Afacerista de succes din Iași a înființat firma în urmă cu 13 ani, la Pașcani

Doina Cepalis susține că planurile de dezvoltare a afacerii, după ce a fost efectuată tranzacția cu grupul suedez, presupun o creștere a numărului de angajați. Astfel, extinderea Te-Rox Prod ar putea presupune investiția într-o nouă fabrică unde se vor produce huse și sisteme de siguranță. Doina Cepalis va rămâne în continuare administratorul companiei pe care a înființat-o în urmă cu 13 ani după ce s-a alăturat acționarilor Holmbergs Safety Group.

„Grupul Te-Rox a fost vândut pentru a ne extinde și dezvolta noi proiecte. Numărul de angajați va crește, într-un viitor apropiat. Eu și Roxana, (n.r.- Roxana Cepalis, fiica femeii de afaceri) suntem și acționari în grupul Holmbergs. Sunt în continuare administratorul companiei Te-Rox și în consiliul de administrație al grupului”, susține Doina Cepalis.

Afacerista de succes din Pașcani a obținut 10 milioane de euro din vânzarea grupului de firme Te-Rox Prod.

Doina Cepalis va extinde compania, iar în următoarea perioadă numărul angajaților va crește

Doina Cepalis a vândut grupul Te-Rox Prod din Pașcani suedezilor de la Holmbergs, grup în spatele căruia se află fondul de investiții FSN Capital. Grupul suedez are activități în producția de sisteme de siguranță pentru scaunele auto pentru copii și a avut afaceri de 325 de milioane de coroane suedeze (peste 30 de milioane de euro) în 2017. Grupul suedez estimează pentru anul 2020 o dublare a cifrei de afaceri la peste 70 de milioane de euro. Holmbergs are o istorie de 80 de ani și, la fel ca și Te-Rox Prod, e prezent cu produsele sale (peste 13 milioane de scaune auto pentru copii) peste tot în lume.

 

Adauga un comentariu