Momente tensionate la bordul unui avion IndiGo care efectua duminică, 11 octombrie 2026, zborul Delhi–Chennai. O baterie externă defectă ar fi provocat un incendiu în compartimentul pentru bagaje de mână, iar aeronava a fost redirecționată către Hyderabad, unde a aterizat în siguranță.
Incidentul a fost surprins într-o înregistrare video realizată de unul dintre pasageri. Imaginile arată cum mai mulți călători încearcă să limiteze focul folosind gențile, în timp ce echipajul intervine pentru stingerea incendiului.
Potrivit companiei aeriene, zborul 6E 6115, operat cu un Airbus A321-251N, a fost deviat după ce a fost detectat fum provenit de la un dispozitiv electronic personal al unui pasager. Membrii echipajului de cabină au intervenit prompt, folosind stingătoarele disponibile la bord, iar situația a fost adusă sub control.
Toți pasagerii au ajuns în siguranță la sol
Piloții au urmat procedurile de siguranță și au aterizat pe Aeroportul Internațional Rajiv Gandhi din Hyderabad. Potrivit informațiilor transmise de IndiGo, toți pasagerii și membrii echipajului sunt în siguranță, fără să fie raportate victime.
Compania a organizat o aeronavă alternativă pentru ca pasagerii să își poată continua călătoria spre Chennai.
Reprezentanții IndiGo au transmis că regretă inconvenientele provocate de incident și că au oferit băuturi răcoritoare și actualizări pasagerilor afectați. Compania a subliniat că siguranța călătorilor și a echipajului rămâne prioritatea principală.