A fost panică joi dimineață la un liceu din Baia Mare. În urma unui apel primit la 112 s-a aflat că un elev și-ar fi amenințat un coleg cu o armă albă.
Mai multe echipaje de poliție au ajuns la fața locului, iar agenții au început să discute cu adolescenții. La mijloc era o fată.
Incidentul s-a petrecut puțin după ora nouă, la Liceul Tehnologic Special din Baia Mare. Potrivit directoarei, în pauză doi elevi în vârstă de 16 ani au intrat în conflict, iar unul dintre ei a trecut la amenințări.
„Elevii au auzit cuvântul «cuțit». Evident că am dat importanță spuselor lor. E normal să ne interesăm de ce se întâmplă cu elevii noștri. A fost apelat, repet, numărul 112”, a declarat Nicoleta Covaci, directoare Liceul Tehnologic Special Baia Mare.
Polițiștii au descoperit că era vorba despre o brichetă
Când au ajuns polițiștii și au discutat cu fiecare în parte, și-au dat seama că, de fapt, unul dintre cei implicați ar fi vrut doar să-l sperie pe celălalt și ar fi folosit o brichetă.
„Că doi elevi din clasa a IX-a, pe fondul unor neînțelegeri, și-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare, fără a fi utilizată vreo categorie de armă sau alte obiecte”, a spus Paula Oarga Pușcaș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș.
Ioan Munteanu, șef ISJ Maramureș, a precizat că: „A fost o ceartă între o fetiță și doi băieți. Înainte, unul dintre băieți a fost prietenul ei, iar în momentul de față s-au despărțit și fata îl are pe celălalt ca și prieten. Și atunci, unul dintre cei doi băieți a făcut o amenințare. A zis că are la el un cuțit, dar, de fapt, nu era un cuțit, era o brichetă.”
Cei doi elevi au fost amendați cu 200 de lei, fiecare. Părinții lor au fost chemați la școală.
„armă albă din gelozie” – arma alba era facuta din gelozie.